Troia arde

Hoțul nu vine decât să fure, să junghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viața, și s-o aibă din belșug. Ioan 10:10

În a unsprezecea zi de iunie a anului 1184 î.Hr., celebra cetate Troia era incendiată de soldații care au pătruns în interior ascunși în burta unui cal imens din lemn, oferit sub formă de cadou conducătorului cetății. Cadoul fusese o capcană incredibilă. Soldații au stat ascunși în interior până când toată lumea a plecat să se odihnească și, în timp ce dormeau, cetatea a fost incendiată, apoi atacată de oștirea intrată prin porțile larg deschise de intruși. Nici nu a mai fost timp de analiză; cei mai mulți dintre locuitorii Troiei nici măcar nu au înțeles de unde vine prăpădul. O greșeală sau o șiretenie fantastică? Ce a dus la căderea Troiei? Și una, și alta. Oricine știe că a primi cadouri de la dușman nu este o idee prea bună, dimpotrivă. Totuși, conducătorul Troiei s-a crezut atât de important, încât a considerat că până și dușmanii îi recunosc măreția și îi oferă cadouri. Tactica a funcționat mereu: îmbată-l cu laude pe cel pe care vrei să-l dărâmi și apoi va putea fi atacat și doborât. El va lăsa garda jos, devenind vulnerabil.

Poate mai ții minte acel moment când Iosua a primit o delegație de străini, care spuneau că vin de departe și care au adus ca dovadă mâncarea lor veche. Au cerut să facă un legământ de protecție și pace. În zilele următoare, israeliții au constatat că străinii nu erau nici de departe, și nici oameni chiar de treabă, ci erau vecinii lor gabaoniți, ce ar fi trebuit nimiciți pentru cucerirea Canaanului. Dar conducătorul Iosua nu a mai considerat necesar să se consulte cu Dumnezeu înainte de a face o înțelegere așa de importantă. Cu toate regretele, decizia greșită a trebuit respectată pentru totdeauna și plătită cu prețul unor vieți.

Dușmanul vine de multe ori dându-se drept străin binevoitor și amabil de departe, apoi ne propune diverse înțelegeri secrete sau aparent nevinovate. Constatăm adesea că ne-am înșelat.

De gândit astăzi:

Oricât de atractiv și de nevinovat ar fi ceva, dacă simți că nu vrei să te consulți cu Dumnezeu despre acel lucru, înseamnă că nu e chiar în regulă, este ceva periculos și rău. Mai bine ferește-te de un dialog cu Satana pe orice temă; el nu propune decât lucruri care îl avantajează pe el și care distrug tot ce iubește Dumnezeu, iar tu ești iubit de Dumnezeu.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor