Ramurile copacilor o loveau pe Sue peste față și o zgâriau peste brațe și picioare în timp ce ea se avânta din ce în ce mai mult în adâncul pădurii. Începuse să alerge pe un drum forestier înconjurat de o pădure deasă, apoi și-a dat brusc seama că drumul îi devenise necunoscut. Speriată, a început să alerge mai tare, dar poteca devenea din ce în ce mai puțin familiară. A făcut cale întoarsă și a luat-o la goană pe potecă în direcția opusă. Pe măsură ce se lăsa întunericul, Sue era din ce în ce mai copleșită de confuzie și teamă. Epuizată, s-a ghemuit pe marginea unui lac izolat, pierdută total.
Te-ai pierdut vreodată? Cum ai reușit să ieși din acea situație?
Unii oameni intră în panică – la fel ca Sue. Alți oameni refuză să accepte că se află într-o situație dificilă. (Amintește-ți numai ultima oară când ai fost într-o excursie cu familia și mama sau tatăl tău a continuat să conducă pe drumul greșit pentru a nu se face de râs oprind ca să ceară indicații.)
Unii oameni însă își păstrează calmul și cer îndrumări. În pădure, se întorc pe propriile urme. Găsesc un indicator. Sau opresc la o benzinărie. Recunosc că au nevoie de ajutor ca să își dea seama unde se află cu exactitate și cum să ajungă la destinație.
Citește 2 Timotei 3:14-17
Cum te ajută Biblia să îți găsești calea atunci când vrei să Îl urmezi pe Dumnezeu?
Dacă vrei să îți găsești calea de întoarcere într-o pădure sau pe un drum necunoscut, trebuie să te oprești și să ceri indicații. Sue nu a murit pentru că niște excursioniști au găsit-o și au ajutat-o să iasă din pădure. Multe vacanțe cu familia sunt salvate doar pentru că șoferii trec peste mândrie și cer îndrumări. Dacă vrei să îți regăsești calea în viață, Biblia este harta ta. Te ajută să Îl cunoști pe Dumnezeu și să te maturizezi. Îți arată calea către adevărata viață.
Indicațiile nu te ajută la nimic dacă nu sunt clare. Dar Biblia este „insuflată de Dumnezeu”, oferă indicații desăvârșite din partea unui Dumnezeu desăvârșit. Dacă studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, pentru a găsi îndrumări, te poți încrede în ceea ce spune. Este propriul tău ghid turistic scris de Ghidul suprem, Dumnezeu.
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire. 2 Timotei 3:16