– Este în regulă, suspină Norman, netezindu-și tema după ce pisica vecinului a mâncat-o și scuipat-o imediat. Trebuia predată ieri, dar măcar am ce preda.
Așa era viața lui Norman. Când s-a dus la școală în ziua următoare, a aflat că directorul a scos tot din dulăpiorul său și a dat locul lui unui copil nou.
– Și eu aș fi făcut la fel, suspină Norman.
Ajungând la ora de engleză, Norman vede că elevul cel nou stătea în banca lui.
– Mă voi așeza pe podea. Este dură și rece, dar voi fi bine.
– Nu te prosti, Norman, îi spune profesorul. Paznicul poate să mai aducă o bancă.
După școală, Norman descoperă că o mașină i-a călcat câinele, că părinții lui au fost răpiți de teroriști și casa i-a fost aruncată în aer de bătăușul de vizavi.
– Ei bine, suspină Norman. Totul este în regulă. Chiar este.
Citește Romani 8:9-17
Nu mai exiști ca persoană dacă Duhul Sfânt locuiește în tine?
Faptul că te asemeni din ce în ce mai mult cu Isus nu înseamnă că te asemeni din ce în ce mai puțin cu tine însuți. Dumnezeu nu îți șterge personalitatea. Nu îți reduce emoțiile la o continuă stare de fericire și veselie. Nu îți spală creierul. Și nu te transformă într-un robot-creștin care acționează sfânt la comanda unui buton din ceruri.
Ai în continuare sentimente. Gândești în continuare. Acționezi și reacționezi în continuare.
Iată ce se întâmplă cu adevărat. Ai o relație nouă cu Dumnezeul universului. Nu îți mai este teamă de Dumnezeu. De fapt, poți să Îl numești „Abba” („Tată” sau chiar „Tătic”). Nu mai este doar „undeva acolo”. Dumnezeu Însuși trăiește în tine prin Duhul Său.
Biblia spune că Duhul aduce dragoste, bucurie, răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe și înfrânare în interiorul tău (Galateni 5:22,23). El te ajută să înțelegi poruncile lui Dumnezeu. Și, pe măsură ce asculți și te supui, partea din tine care Îl urăște pe Dumnezeu moare.
Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. Romani 8:11