Sarah se privi încruntată în oglinda din dormitor. Puf, tapează cu pieptănul. Trage și aranjeazăcu o perie. Puf, puf cu fixativul. Apoi, pentru a șaptea oară în dimineața aceea, a fugit în baie să își spele părul, ca să poată să o ia de la capăt. La final, părul ei pur și simplu nu avea volumul care trebuia.
Îți sună cunoscut? Bine, poate că nu ești atât de obsedată de părul tău, deși mă îndoiesc. Dar poate că încerci mai multe ținute în fiecare dimineață. Sau oglinzile te atrag ca un magnet pe tot parcursul zilei. Sau ești dependentă de gume de mestecat ori ți-ai făcut un obicei din a-ți verifica deodorantul mirosindu-te singură la subraț. Așa ești tu.
Citește Mica 6:8
Ce caută Dumnezeu atunci când Se uită la ființele omenești?
Chiar dacă întreaga lume ar fi oarbă, nu ai ieși în public nespălată și îmbrăcată într-un sac de gunoi. Fii sinceră: Te aranjezi nu numai pentru că vrei să fii curată și sănătoasă și să te simți bine în pielea ta, dar și pentru că vrei să le placi altora. Crezi că arăți bine numai când alții cred același lucru. Și băieții își fac la fel de multe griji ca fetele în privința asta. Doar că se îngrijorează cu privire la alte lucruri, cum ar fi să își mărească mușchii picioarelor, pieptul și bicepșii.
Unii oameni te vor judeca după cum arăți. Tu ești însă cel care decide cât de mult vei lăsa ca părerea lor să îți influențeze viața.
Cei mai urâți oameni din lume sunt cei care și-au înfrumusețat exteriorul, dar nu au trecut niciodată dincolo de asta. Dumnezeu – și oricine altcineva care merită impresionat – știe că frumusețea nu este totul. Dumnezeu va fi mulțumit dacă va vedea în tine o neprihănire sinceră, bunătate și umilință. El nu te întreabă: „Cum îți stă părul? Ai mușchi imenși?” Întreabă: „Ai muncit din greu? Pot avea părinții tăi încredere în tine? Ai o atitudine corectă? Ți s-a urcat ceva la cap?”
Dumnezeu te-a făcut extraordinar de frumos și vrea să ai grijă de tine. Dar te-a făcut să Îi fii pe plac în atitudine și fapte, nu să fii sclavul unui uscător de păr.
Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?
Mica 6:8