AM FOST AICI

Pe bilețelul de pe masa din cantină scria: „Am fost aici. Ai observat măcar?”

Nu este deloc amuzant să treci neobservat, să te simți cât se poate de banal și neesențial. Dacă te pricepi numai cât de cât la un sport anume, înseamnă că jucătorii care ies în evidență primesc toată atenția. Dacă la școală ai note nici prea bune, nici prea proaste, înseamnă că nu primești nici atenția profesorilor, nici a meditatorilor. Vârsta ta – faptul că ești un copil, și nu un adult – este o garanție a faptului că unii oameni te vor ignora. Dacă ai frați sau surori sclipitor de inteligenți, s-ar putea să simți că ești mai puțin prețuit în familie. Te simți invizibil și ți-ai dori să îți schimbi înfățișarea, personalitatea, talentele, creierul. Ai încerca orice să ieși în evidență în mulțime, să te simți unic și important!

Citește Ieremia 1:4-10

Cum a răspuns Ieremia când Dumnezeu i-a spus să vorbească?

Ieremia era un tânăr păstor pe care nu îl cunoștea nimeni atunci când Dumnezeu l-a chemat să predice. Probabil că Ieremia credea că oile lui s-ar fi descurcat mai bine decât el să vorbească în numele lui Dumnezeu. I-a amintit lui Dumnezeu că era un nimeni, tânăr și incapabil să vorbească.

Dumnezeu nu îl vedea pe Ieremia la fel. El voia să îl folosească pe tânărul păstor pentru a le transmite împăraților și poporului lui Israel un mesaj pătrunzător. Dumnezeu i-a spus lui Ieremia că făcuse planuri pentru viața lui încă dinainte ca el să se fi născut.

Și când Dumnezeu Și-a terminat lucrarea în el, Ieremia era orice, numai obișnuit nu. Dumnezeu l-a transformat dintr-un păstor speriat într-un profet îndrăzneț. Ieremia nu I-a fost de folos lui Dumnezeu datorită capacităților lui sau a lipsei lor, ci datorită consacrării sale totale față de planul lui Dumnezeu. Există o grămadă de oameni talentați și deștepți. Puțini sunt însă ascultători și la dispoziția lui Dumnezeu, așa cum era Ieremia.

Dumnezeu alege și folosește oameni obișnuiți, pentru ca toată lumea să își dea seama că priceperea, iscusința și talentele sunt daruri din partea Lui (1 Corinteni 1:26-31). Nu contează dacă te evidențiezi sau nu în mulțime. Ceea ce contează este să ai o inimă ascultătoare, care Îl lasă pe Dumnezeu să te conducă potrivit planului unic pe care l-a făcut pentru tine.

Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: «Sunt un copil», căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap”, zice Domnul.
Ieremia 1:7,8

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor