NU STA CU MÂINILE ÎN SÂN!

Ai făcut repede un duș, ai mâncat un ou fără să îl mesteci și ai fugit pe ușă afară purtând șosete desperecheate. Acum stai în frig, așteptând autobuzul școlii, și părul tău încă ud începe să se transforme în țurțuri de gheață. Ai fi putut să nu dormi până târziu? Da, dar este vina părinților tăi că a trebuit să te grăbești să ajungi în stația de autobuz. Ți-au spus că nu te vor duce cu mașina la școală dacă pierzi din nou autobuzul. Ei numesc asta „a-ți asuma responsabilitatea pentru faptele tale” sau ceva de genul.

Ești deranjat în mod special pentru că oricum nu îți dorești extraordinar de tare să te duci la școală. În plus, dacă nu vine autobuzul, te poți întoarce acasă să pierzi vremea toată ziua. Dar știi că mai devreme sau mai târziu, autobuzul va veni, așa că aștepți. Și aștepți.

Citește Tit 2:11-14

Care este marele eveniment pe care îl așteaptă creștinii – țelul lor suprem?

Ce ar trebui să faci între timp?

În calitate de creștini, așteptăm ca Hristos să vină și să ne ducă în Împărăția lui Dumnezeu. Hristos a murit pentru noi, pentru ca noi să Îi putem sluji din nou lui Dumnezeu și să ne închinăm Lui, să fim adoptați în familia Lui și să petrecem veșnicia ca prieteni ai Lui. În ceruri, Dumnezeu va fi Rege, și noi vom fi ai Lui.

Uneori ți se pare că aștepți un autobuz care nu se grăbește să vină. Pare că este departe (2 Petru 3:3-14). Dar nu este. Stăpânirea lui Dumnezeu în calitate de Rege începe acum în viețile celor care Îl cunosc. În loc să pierdem timpul în stația de autobuz, dorindu-ne să ne putem întoarce acasă în pat, petrecem fiecare moment al vieții pregătindu-ne pentru veșnicie, scăpând de lucrurile care distrug prietenii și iubindu-i pe Dumnezeu și pe ceilalți tot mai mult. La venirea lui Hristos, vom fi îmbrăcați și gata de plecare, un popor neprihănit, care Îi aparține întru totul lui Dumnezeu (Efeseni 4:22-24).

Trebuie să iei singur decizia de a te duce în stația de autobuz, de a deveni creștin. Și trebuie să iei singur decizia de a face ceva util, de a crește spiritual, în loc să pierzi timpul.

Nu lăsa ca autobuzul lui Dumnezeu să plece fără tine. Și nu sta cu mâinile în sân în timp ce aștepți.

Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.
Tit 2:13

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor