VACANȚĂ DE VIS

Pozele din broșura de prezentare erau atât de frumoase! Dar pozele mint.

Desigur, vacanța voastră de familie nu era întru totul groaznică. Ați prins bilete ieftine pentru avionul care a decolat la 2:38 dimineața. Și, într-adevăr, v-au oferit o masă în timpul zborului. Poate că era mai mult o gustare. Se asemăna cu resturile rămase de la ce mâncase pilotul în aeroport. Mașina pe care o închiriaserăți de la atelierul lui Bob vă proteja de jafuri. Nimeni nu v-ar fi putut confunda cu niște turiști bogați.

Apoi, mama ta a trebuit să curețe din nou cada de la hotel înainte să o puteți folosi și toată săptămâna ați dormit deasupra păturii – pentru a vă feri de bolile infecțioase. Și în singura zi cu vreme destul de frumoasă pentru a merge la plajă, nu ai găsit un alt loc în care să îți așezi prosopul decât lângă toalete.

Toată săptămâna ai avut în minte o singură întrebare: De ce se întâmplă toate astea?

Citește Psalmii 22:1-11

Se întreabă credincioșii vreodată atunci când lucrurile nu merg bine dacă este Dumnezeu vrednic de încredere?

Undeva în adâncul nostru ne așteptăm să avem parte de o călătorie de cinci stele în viața noastră de creștini – hoteluri luxoase, mașini rapide și tichete de reducere la toate atracțiile turistice. Avem încredere că Dumnezeul nostru atotștiutor și atotputernic ne va da vreme însorită și nu ne va face să așteptăm la cozi interminabile.

Ne simțim înșelați atunci când lucrurile nu merg după cum ne așteptăm. Ne simțim de parcă Tatăl nostru ne-a rezervat o vacanță de coșmar printr-o agenție de turism dubioasă.

Psalmul 22 arată îndoielile lui David legate de planul lui Dumnezeu de călătorie pentru viața lui: Am auzit tot felul de povești, Doamne, despre cât ești de măreț. Te-am văzut cu ochii mei. Deci unde ești? Nu mă auzi? Vrăjmașii mei mă înconjoară. Oamenii cred că sunt fără minte să mă încred în Tine. Nu simt că sunt al Tău, dar știu că mi-am pus toată încrederea în Tine acum multă vreme. Te rog, ajută-mă curând!

Chiar și cei mai credincioși oameni se întreabă unde este Dumnezeu atunci când sunt loviți de necazuri.

Nu, călătoria ta prin viață nu va fi una perfectă, pentru că lumea în care călătorești nu este un paradis. Dar, cu cât înțelegi mai repede următorul adevăr, cu atât o să îți fie mai ușor: Dumnezeu este lângă tine pe tot parcursul drumului.

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?
Psalmii 22:1

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video