David fu trezit de lumina televizorului și de zgomotul aparatului video care tocmai înghițea o casetă.
– Ce faci? a întrebat ghemuit în sacul de dormit. Cât e ceasul?
– Șșș, a căutat Cal să îl facă să tacă. Am adus ceva care să ne țină de urât noaptea.
Acum erau treji și ceilalți patru băieți care dormeau în subsolul lui David.
– Ce este? a întrebat Billy. Spune-mi că este ediția cu costume de baie.
– Nu este un filmuleț cu costume de baie. Este ceva mai bun, a promis Cal.
David a văzut pentru o secundă acele trupuri pe ecran.
– Părinții mei! a fost tot ce a putut exclama creierul lui șocat.
– Ai încredere în mine, a spus Cal, așezându-se mai bine pentru a putea privi.
Citește Psalmii 32:1-11
Ce se întâmplă când încerci să îți ascunzi greșelile?
Probabil că ai simțit și tu golul acela în stomac, urmat de dorința de a te târî într-un colț și a nu te mai mișca vreodată de acolo. Ești jenat pentru că ai făcut o tâmpenie – sau chiar rușinat pentru că ai făcut ceva greșit (ceea ce psalmul acesta numește „fărădelege”, „păcat” și „nelegiuire”). Nu vrei să știe nimeni. Nici prietenii tăi, nici părinții tăi, nici măcar Dumnezeu.
Nu poți trăi așa.
Când știi că ai greșit și nu te-ai împăcat cu Dumnezeu, măcar o parte din durerea pe care o simți vine de la El. Are scopul de a te deranja, de a te împinge către El. Poți alege să te complaci în răutatea ta sau să îți ignori conștiința, dar Dumnezeu ar vrea mai degrabă să Îl lași să te ajute. Nu te poți salva singur. Nu te poți reface. Dumnezeu poate.
Este înspăimântător că Dumnezeu poate vedea tot ce are legătură cu tine. Nu te poți ascunde. Dar nici nu trebuie – Dumnezeu te cunoaște pe dinăuntru și pe dinafară. Este bine să fii văzut exact așa cum ești. Nici mai bun, nici mai rău. Doar tu.
Dumnezeu urăște când suferi de unul singur. A sta aproape de Dumnezeu înseamnă a te ascunde în El, nu de El.
Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea.
Psalmii 32:3,5
