Părinții lui Joey își avertizaseră fiul să nu iasă în stradă. Dar nimic nu părea să îl oprească din a se apropia din ce în ce mai mult de bordură pentru a privi traficul sau chiar din a alerga după minge în mijlocul străzii.
Apoi câinele lui a fost lovit de o mașină. Joey l-a văzut pe Spot turtit pe stradă și a alergat plângând în casă. După aceea, Joey nu a mai neglijat să se uite în ambele părți atunci când traversa. Sângele l-a învățat pe Joey ceea ce cuvintele părinților lui nu putuseră. Acum înțelegea pericolul.
Doar pentru că Dumnezeu le-a spus israeliților cum să se comporte nu înseamnă că L-au ascultat întotdeauna. Poporul Lui a făcut adeseori întocmai opusul. Pentru că nu credeau în înțelepciunea sau bunătatea lui Dumnezeu, nu le plăceau regulile Lui și nu credeau în avertizările Lui. Tratau răul – păcatele lor – ca și când era ceva lipsit de importanță.
Citește Leviticul 16:15-17, 20-22
Cum i-a amintit Dumnezeu poporului Său cât de rău este păcatul?
În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a cerut poporului Său să aducă jertfe care să facă „ispășirea” pentru păcatele lor. În numele acestor oameni, preoții ucideau vaci, capre și oi și mânjeau mesele speciale din templu cu sângele lor, pentru a picta în culori vii seriozitatea păcatului: Păcatul este pedeapsa pentru încălcarea poruncilor lui Dumnezeu (Geneza 2:17; Romani 6:23).
O dată pe an, un ritual special, numit „Ziua Ispășirii”, arăta cele două perspective ale lui Dumnezeu asupra păcatului. În primul rând, Dumnezeu ne judecă păcatul. Nu este bine ca răul să treacă nepedepsit, așa că Dumnezeu cerea ca un țap să fie ucis pentru păcatele oamenilor, în loc ca aceștia să fie omorâți. În al doilea rând, Dumnezeu vrea să ierte. Așa că le-a cerut preoților să trimită un al doilea țap – un țap ispășitor – în pustiu, simbolizând modul în care Dumnezeu ne îndepărtează și ne uită vina (Psalmii 103:12). Aceste jertfe îi aminteau poporului Israel an după an de oroarea păcatului.
Sună groaznic? Neascultarea de Dumnezeu este și mai rea. Nici măcar moartea unui animal nu putea arăta complet răutatea faptelor noastre și nici nu putea repara ceea ce era greșit. Un animal nu poate plăti pentru păcatul nimănui – la fel cum, în zilele noastre, un infractor nu își poate trimite câinele să îi ia locul pe scaunul electric.
Pedeapsa pentru păcatul omenirii trebuia plătită de o ființă umană. Cineva a trebuit să moară pentru păcatele rasei umane, pentru ca noi să putem fi iarăși prieteni cu Dumnezeu.
[Preotul] să înjunghie ţapul adus ca jertfă de ispăşire pentru popor.
Leviticul 16:15
