Ți-a luat ceva vreme să îți dai seama unde te aflai. Cu câțiva kilometri în urmă, te-ai separat de grup, pentru a pedala pe bicicleta de munte până pe vârful unei faleze pustii. Acolo ai urlat ca un om al peșterilor, ți-ai aruncat casca în tufișuri – cine are nevoie de ea? – și ai abandonat cărarea.
Pedalând aproape de marginea falezei, te strecurai printre stânci și tufișuri. Pe la jumătatea drumului însă, ți s-a blocat roata din față. Ai zburat peste ghidon și ai aterizat cu fața direct într-un copac. Buf!
De fapt, a fost bine că te-ai lovit de copac. Lucrul acesta te-a împiedicat să cazi de pe faleză.
După ce ți-ai venit în simțiri, te-ai străduit să te ridici. Te-ai împiedicat. Ceva nu era în regulă cu piciorul tău. Te-ai ridicat iarăși, te-ai împiedicat. Nu puteai vedea din cauză că aveai fața prea umflată și nu aveai cum să mai găsești drumul spre casă.
Bicicleta era stricată, nu puteai merge, iar acum totul era în întuneric. Situația nu era prea bună.
Citește Isaia 42:1-9
Cum a promis Dumnezeu să îi ajute pe oamenii răniți?
Dacă ai zăcea aproape inconștient în mijlocul pustiului, nu ai avea nevoie de o broșură despre conducerea în siguranță a unei biciclete. Nu te-ar ajuta prea mult nici instrucțiunile despre cum să cobori de pe munte sau cum să conduci pe o cărare îngustă și șerpuită. Ai avea nevoie de un paramedic sau un doctor într-un elicopter de salvare. Ai avea nevoie de cineva care poate să îți salveze viața.
Până la sfârșitul Vechiului Testament, poporul lui Dumnezeu și restul rasei umane avuseseră parte de o mulțime de căzături cu fața în jos. Erau răniți spiritual, prizonieri într-un întuneric sufletesc. Dumnezeu le-a promis ajutor. Dar nu prin alte reguli și ritualuri, ci printr-un Mântuitor.
Mântuitorul pe care avea să Îl trimită Dumnezeu avea să îi vindece pe răniți și să redea orbilor vederea, eliberându-i pe oameni de vina păcatului și de puterea lui asupra lor la fel cum Dumnezeu Își salvase poporul din robia egipteană. Misiunea Lui era de a ajuta nu numai pe Israel („poporul”), ci întreaga omenire („neamurile”).
Dumnezeu ar fi putut renunța la oameni. La urma urmei, ne-o făcusem cu mâna noastră, iar Dumnezeu făcuse tot ceea ce I-a stat în putință pentru a ne salva (Isaia 5:1-7). Dar El nu a vrut să renunțe la noi. Mântuitorul era ultimul Lui efort de a ne salva și a ne readuce la El.
Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor.
Isaia 42:6
