Matt a văzut animalul de pluș de un metru înălțime atârnând de cabina de la carnaval și știa că acel câine avea să îi câștige iubirea lui Amber, cel puțin pentru o zi. Tot ce trebuia să facă era să spargă niște baloane cu un pistol cu bile. Ce putea fi mai ușor de atât?
– Toată lumea câștigă un premiu, strigă doamna din cabină.
Matt scoase o bancnotă de un dolar și se îndreptă spre cabină. Fratele lui mai mare îi dădu un bobârnac.
– Ești așa de naiv! îi spuse Todd. Este o păcăleală. Vezi cum primești trei lovituri, apoi ți se dă un alt pistol? Dacă lovești prea multe baloane, primești un pistol care nu trage drept.
Doamna care conducea jocul l-a văzut pe Todd șoptind și arătând cu degetul spre ea.
– Hei, copile! strigă ea în timp ce ei se duceau spre alte jocuri. Ți-e frică? Dacă ești atât de bun, vino aici și arată-le tuturor ce poți!
Nu trebuie să îți dea nimeni un bobârnac în cap ca să îți dai seama că jocurile de la carnaval nu sunt pentru simpla ta distracție. Oamenii de acolo îți vor banii. Vor spune tot ce este nevoie pentru a te face să le încerci jocurile. Dar nu este un gând prea vesel când realizezi că nu doar la carnavaluri ești forțat să distingi între adevăr și minciună.
Citește Isaia 59:1-11
Cum sunt oamenii atunci când nu ascultă de Dumnezeu și nu I se supun?
Adevărul poate fi greu de găsit. Oamenii spun minciuni atât în fața, cât și în spatele tău. Vedetele sportive își umflă mușchii pentru a-și vinde produsele. Muzicienii și media distorsionează adevărul, înșală și păcălesc. Și, dacă nu ai observat, până și oamenii care vor să fie sinceri cu tine fac greșeli. De un lucru poți fi sigur: oamenii nu spun întotdeauna adevărul.
Fără Dumnezeu care să le schimbe mintea și cuvintele, oamenii îl urmează în mod natural pe „domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2:2), care este „tatăl minciunii” (Ioan 8:44). Adevărul se pierde și viața devine o pânză de păianjen, o umbră întunecoasă, un carnaval derutant.
Ar fi frumos să crezi că poți accepta ca adevărat tot ceea ce îți spune cineva. Dar nu îți pune banii la bătaie până când nu înțelegi cum funcționează jocul.
Buzele voastre spun minciuni şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri.
Isaia 59:3