ESTE DECIZIA TA

Samantha se simțea puțin inconfortabil pentru că purta o fustă lungă la prima ei dezbatere. Sam nu purta niciodată „haine de fete”. Dar îi plăcea că era îmbrăcată elegant. Fusese aleasă să expună primele idei într-o dezbatere despre cum ar trebui protejate speciile pe cale de dispariție. Echipa din care făcea parte Sam avea să argumenteze că guvernul nu putea folosi legile pentru protecția mediului pentru a controla proprietățile private.

Sam încercase să intre în echipa de atletism. De-abia mai putea să respire. A devenit majoretă, dar fetele urmăreau numai băieții pe care îi considerau atrăgători și râdeau de fetele care nu reușiseră să intre în echipă. Sam nu credea că mai erau alți creștini în echipa de dezbateri, dar coordonatorii și ceilalți colegi erau de treabă. Se simțea provocată din punct de vedere intelectual. În sfârșit își găsise locul!

Odată, după ce distruseseră o altă echipă pe care au trimis-o acasă plângând, lui Sam i s-a cerut să se alăture unei echipe care avea turnee în fiecare weekend. Lui Sam i s-a părut grozav până când și-a dat seama că, în câteva luni, nu va mai avea timp să meargă la biserică. Mama ei i-a spus că trebuia să ia singură această decizie. Era rândul lui Sam să îi vină să plângă.

Citește 1 Corinteni 10:13

Cum reușești să faci ceea ce este bine când ești complet singur?

Nu trăiești într-o bulă. Lumea ta, după cum poate ai observat, nu este foarte creștină. Prietenii tăi creștini nu sunt mereu în jurul tău. Nu ești nici măcar echipat cu un costum spațial care să te protejeze să nu explodezi atunci când te aventurezi singur afară în nimicul spiritual.

Ca orice alt creștin, te vei confrunta cu ispita de a face răul. (Este „potrivită cu puterea omenescă”.) Dar aceasta nu se manifestă întotdeauna ca o ofertă înfricoșătoare de a face sex sau de a încerca droguri. Probabil cea mai mare ispită cu care te vei confrunta este următoarea: a nu-I mai acorda atenție lui Dumnezeu. A te descurca fără El. A-L scoate din viața ta. A fi ca nebunul care spune:„Nu este Dumnezeu” (Psalmii 14:1). Nebunul nu spune că Dumnezeu nu există. Spune că Dumnezeu nu contează.

De multe ori ești doar tu, Dumnezeu și o ispită – nimeni nu se uită, niciun prieten creștin care să te împiedice. În acele momente, decizia de a asculta de Dumnezeu, de a-I acorda importanță, este numai a ta.

Dumnezeu îți oferă întotdeauna o cale de a-L alege. S-ar putea să nu o observi la început. Dar a alege să cauți calea Lui de ieșire este primul pas în a-I acorda importanța cuvenită. Și o parte importantă a consacrării totale.

Împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.
1 Corinteni 10:13

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor