TUNSORI URÂTE

– Presupun că asta înseamnă că, dacă o să le spun oamenilor că sunt creștin, ar trebui să mă și comport ca unul, le-a spus Mark celor din grupul de tineret.

Spre sfârșitul semestrului, Mark a chiulit de la o materie pe care o ura. Profesorul lui a aflat însă și i-a amintit lui Mark cum, la începutul anului școlar, protestase că trebuia să citească o carte care părea împotriva creștinismului.

– Chiar am dat-o în bară cu domnul Wallace, a spus Mark. Mi-a spus că sunt ipocrit. Are dreptate. Nu pot să Îl invoc pe Isus într-o zi și apoi să mă prefac că nu Îl cunosc în următoarea.

Este ironic. Mark a arătat lipsă de respect față de o persoană aflată într-o poziție de autoritate și aceeași persoană a evidențiat o inconsecvență în viața lui, un punct unde avea nevoie să se dezvolte spiritual și să se apropie de Isus.

Citește Romani 13:3,4

La ce folosește autoritatea?

Pavel este direct. Spune că cei care se răzvrătesc împotriva autorităților pământești se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, și Dumnezeu îi va judeca. Dar și explică de ce.

Pavel nu pretinde că părinții, profesorii, antrenorii, poliția, șefii, pastorii, liderii grupurilor de tineret și alte persoane în poziție de autoritate sunt perfecte sau că judecata lor este una fără pată. Spune însă că Dumnezeu Se folosește de ei pentru a te ajuta și, din acest motiv, Se așteaptă să asculți de ei.

Dumnezeu le oferă autorităților putere asupra ta pentru a te ține în frâu și a-ți modela caracterul – chiar și ofițerului de poliție care te trage pe dreapta pentru că ai depășit limita de viteză, antrenorului care te ține pe bancă pentru că i-ai răspuns obraznic sau profesorului care îți dă o notă proastă atunci când nu înveți. Te învață să respecți drepturile altora, să lucrezi în echipă și să te controlezi.

Supunerea față de autorități este dureroasă, dar aduce rezultate pozitive. Evrei 12:11 spune că „orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii”.

Când nu te supui autorităților, ești ca un copil care fuge de o tunsoare. Dumnezeu Se folosește de autorități ca de niște foarfece și aparate de ras, pentru a te face să arăți cât mai bine. Cu cât te ferești mai mult, cu atât mai urât îți va arăta părul și cu atât mai dureros va fi procesul.

Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău.
Romani 13:3,4

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor