NU ESTE NIMIC GREȘIT ÎN A FI TÂNĂR

La fel de bine ar fi putut să dărâme magazinul. Locul lor de întâlnire era distrus.

Bătrânul domn Robinson avea un mic magazin lângă școală. Mereu spunea că îi plac copiii, ceea ce pentru el însemna oricine avea mai puțin de patruzeci de ani.

Elevii însă erau preferații lui. Îi știa aproape pe toți. Chiar și pe cei care încercaseră să îl fure înainte să își dea seama că era un om bun. Când aveau probleme la școală sau acasă, copiii se duceau să vorbească cu domnul Robinson.

Într-o zi, domnul Robinson le-a spus prietenilor săi că urma să iasă la pensie și să vândă magazinul. Lucrurile s-au schimbat destul de repede. Pentru noul proprietar, „elev” însemna „hoț”. Toți erau vinovați până la proba contrarie. Noului proprietar îi era greu să păzească raionul de dulciuri și casa de marcat în același timp, așa că a pus un semn pe ușă: Elevii intră în magazin doar câte unul. Când copiii au continuat să se adune pe trotuar în fața magazinului, a început să dea la maximum muzica de fundal în boxele de afară, ca să îi țină la distanță. Așa că au plecat.

Citește Marcu 10:13-16

Dacă Isus ar avea un magazin, i-ar alunga pe elevi?

A-L vedea pe Isus se asemăna cu a merge să ceri autograful unei vedete, numai că mai bine. Părinții își aduceau copiii la Isus pentru ca El să îi „binecuvânteze”, să Își pună mâinile pe capul lor și să invoce peste ei bunătatea și dragostea lui Dumnezeu. Să ne imaginăm scenariul: Unii dintre copiii care se adunaseră în jurul lui Isus erau suficient de mici ca El să îi ia în brațe – însă nu toți. (Cuvântul pe care Marcu l-a folosit aici pentru „copilași” este folosit în Luca 8:42 pentru a face referire la un copil de doisprezece ani.)

Copiii și adolescenții care se strânseseră în jurul lui Isus nu reușeau să se apropie de El. Prietenii lui Isus – ucenicii Lui – îi certau: „Nu Îi irosiți timpul.” Sau: „Are lucruri de făcut. Oameni de văzut. Toate mai importante decât voi.”

Isus i-a oprit pe ucenici și i-a certat El pe ei. Copiii erau chiar oamenii pe care voia să îi vadă – nu pentru că sunt mereu frumoși și drăgălași sau pentru că se comportă mereu așa cum ar vrea Dumnezeu, ci pentru că ei demonstrează ce înseamnă să fii dependent de Dumnezeu. Oamenii trebuie să accepte dragostea lui Dumnezeu la fel cum un fiu sau o fiică acceptă dragostea unui părinte.

Singura cale de a-L înțelege pe Dumnezeu este să gândești ca un copil.

Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.
Marcu 10:14

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor