LUME NEBUNĂ

Cearta a devenit atât de urâtă încât toți de pe hol s-au oprit să asculte.

– Te comporți ca un copil! a pufnit Mari.

– Serios? Ei bine, tu ești un copil, i-a râs Ginny în față.

Mari înghiți în sec.

– Ce vrei să spui?

– Știi ce vreau să spun, a răspuns Ginny. Ești un copil. Încă mai faci treaba mică în pat.

Acesta era secretul pe care Ginny jurase să nu îl spună niciodată. Mari și Ginny s-au cunoscut în clasa a treia și Mari petrecea câteva nopți pe lună acasă la Ginny. Întotdeauna aducea pături și cearșafuri în locul unui sac de dormit. În unele weekenduri, Mari trebuia să își pună așternuturile în mașina de spălat sau să le ducă acasă într-un sac de plastic.

Fetele erau cele mai bune prietene. Problema lui Mari nu contase.

Până acum. Și Mari se pregătea să îi ia capul lui Ginny.

Citește Luca 22:47-54

Cum a reacționat Isus când Petru s-a lăsat copleșit de emoții și a tăiat cu sabia urechea unei gărzi?

Salutându-L cu un sărut, Iuda – unul dintre cei doisprezece ucenici – le-a indicat gărzilor care dintre ei era Isus.

Petru a privit totul îngrozit. Îl urmase pe Isus vreme de trei ani. Era unul dintre cei trei cei mai apropiați prieteni ai lui Isus. Acum Prietenul și Învățătorul lui era prins de soldați și târât pentru a fi judecat și condamnat la moarte. Petru era îngrozit și înfuriat.

A lovit cu putere (Ioan 18:10). I s-a părut că era lucrul corect de făcut. Dar nu era așa.

Emoțiile îți spun că este bine, așa că faci lucrul acela. Un profesor vă dă teme suplimentare, așa că îl înjuri pe sub bărbie. Trântești ușa de la dormitor pentru că ești supărat pe părinții tăi. Te simți rănit și pui capăt unei prietenii. Vezi ceva ce îți place, așa că îl iei fără să ceri voie.

Dar toate emoțiile care se zbat în interiorul tău – mânie, entuziasm, ură, gelozie, plictiseală, lene – nu te pot face să distingi binele de rău. Singura ta călăuză este Biblia, cu poruncile ei liniștite și neschimbătoare (Psalmii 19:7-11).

„Până aici!” spune Isus. Așa că gândește – nu te lăsa condus doar de sentimente – înainte să acționezi. Isus nu este întotdeauna acolo să lipească urechile pe care le tai.

Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.
Luca 22:51

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor