O MARE DE OCHI

Tony credea că Lindsey era fascinantă – chiar și îmbrăcată într-un echipament de sport urât.

Lindsey era, ei bine, matură. Ceilalți băieți făceau comentarii nepotrivite la adresa ei, dar Tony își imagina numai cât de tare ar fi dacă ar fi fost prietena lui. Ar fi fost faimos, sau ceva de genul, și altele.

– Știi că visezi la ea, i-au strigat ei lui Tony în timp ce el stătea în picioare privind-o.

Fermecat de Lindsey, nu a auzit nimic.

– Uită de ea, Tony. Crede că ești un tocilar.

Tot nu și-a luat privirea de la ea.

Așa că băieții i-au aruncat lui Tony mingea de baschet, ca să îl trezească. Mingea însă nu l-a lovit în piept și nici nu l-a lăsat fără suflare, lovindu-l în burtă. L-a lovit direct în față, spărgându-i ochelarii și nasul.

Lui Tony avea să îi fie greu să îi explice mamei lui de ce a ratat acea pasă.

Citește Matei 5:27-30

Cum vrea Isus să te gândești la sexul opus?

Dacă fetele și băieții și-ar scoate un ochi de fiecare dată când gândurile lor s-ar încinge, pământul ar fi plin de ochi. Tot ce vezi și auzi – în on-line, în reviste, la televizor, în filme, glume, filmulețe, pe tricouri și panourile publicitare – îți îndreaptă gândurile spre sex.

Ceea ce Isus numește „poftă” este mai mult decât simpla curiozitate față de sexul opus. Nu înseamnă a vrea un prieten apropiat – și nici, când vei mai crește, a avea un trup care are dorințe sexuale. Pofta este când tânjești după ceea ce nu poți avea, când nu poți avea.

Biblia spune clar că „preacurvia”, sexul în afara căsătoriei, este păcat (Exodul 20:14; Evrei 13:4). Dar Isus spune că neprihănirea înseamnă mai mult decât atât. Nu trebuie să cauți pe cineva pe sub haine sau să rămâi însărcinată ca să fi ajuns „prea departe”. Adevărata neprihănire înseamnă a-ți alunga din minte până și gândurile greșite.

La aceasta Se referă Isus când folosește hiperbola eliminării acelor lucruri care te fac să păcătuiești. Isus nu vrea să te mutilezi, ci să tai răul de la rădăcină – să ieși din situațiile care te ispitesc, să îți întorci privirea atunci când este nevoie (Iov 31:1) și să elimini gândurile rele din mintea ta, umplând-o cu gânduri bune.

Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.
Matei 5:28

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor