ÎNAINTE

Ți-ai petrecut ultima săptămână scriind în albumele colegilor lucruri precum: „Ești o persoană extraordinară. Nu te schimba niciodată.” Sau: „Nu uita să mă suni.” Uneori ai adăugat după numele tău un „P/T” („Prieteni pentru totdeauna”).

Ești dezgustat. Nouăzeci la sută din lucrurile alea au fost minciuni. Voiai să ai multe semnături în album, așa că trebuia să scrii câte ceva în albumele celorlalți.

Apoi absolvirea clasei a opta te-a trezit la realitate. Școala generală însemna mai mult decât semnături în albume. Datorită școlii generale, viața ta nu avea să mai fie niciodată la fel. Ați început ca niște copii neexperimentați, care abia ieșiseră din școala primară, dar nu mai erați copii. Absolviserăți și mergeați mai departe. Aveați un viitor de construit.

Dintr-odată, a început să îți fie dor de locul acela. Ți se părea acum destul de frumos.

Dar priveai și spre viitor cu speranță.

Citește Deuteronomul 4:32-40

Israeliții își așezaseră tabăra la marginea țării pe care Dumnezeu le-o făgăduise, gata să intre în ea. Ce voia Moise ca ei să își amintească?

Privind în urmă la cei patruzeci de ani de rătăcire în pustiu, israeliților nu le-a fost deloc greu să își amintească dificultățile cu care s-au confruntat în deșert.

Lui Moise îi era teamă că s-ar putea să uite cât de bun fusese Dumnezeu cu ei și că bunătatea lui Dumnezeu ar trebui să facă diferența în viețile lor.

Lumea nu mai văzuse niciodată ceva ca prietenia lui Dumnezeu cu Israelul. Dumnezeu vorbea cu ei și, folosindu-Se de insecte, potop, foc și minuni, îi salvase din robie pentru a-i face poporul Lui.

Iar ce avea să facă Dumnezeu pentru ei era abia la început. Și ceea ce deja făcuse, le-a spus Moise, trebuia să le schimbe viețile. Văzuseră că Dumnezeu era Dumnezeu. Acum trebuiau să Îl urmeze.

Faptele lui Dumnezeu erau adevărate, nu povești inventate pentru a le scrie în albumul cuiva. Dragostea lui Dumnezeu pentru tine este la fel de reală. Prin Hristos, El a acționat pentru salvarea ta. A făgăduit să nu te părăsească niciodată.

Ce ai aflat până acum despre Dumnezeu este numai începutul. Și ar trebui să te schimbe. Dumnezeu este Domn. Urmează-L!

Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El.
Deuteronomul 4:35

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor