– Nu am niciun cuvânt de spus, șopti Maria suspinând. Părinții mei sunt creștini. Bunicii mei sunt creștini. Am fost crescută să fiu o creștină plictisitoare.
Pastorul de tineret al Mariei își vârî capul pe ușă.
– Cum merge? întrebă el. O pusese pe Maria în aceeași cameră împreună cu alți cinci copii și le ceruse să vină cu idei despre cum să le spună altor copii de la școală despre Hristos. Un experiment, spusese el.
– Am putea avea o seară de vizită la biserică. Am putea avea jocuri, scenete și pizza gratuită, bolborosi Shelly. Am putea chiar să…
Scott o întrerupse:
– Nick crede că ar trebui să avem un studiu biblic înainte de ore, rânji el. Nici măcar pe noi nu ne-ar convinge să participăm la așa ceva.
Nick se făcu roșu ca racul.
Pastorul se uită țintă la Scott.
– De fapt, ambele idei sunt un început bun. Iată pasul următor. Ambele tactici presupun ca prietenii voștri necreștini să vină la voi.
Citește 1 Petru 2:9,10
Ce te califică să le spui altora despre Hristos?
Închipuie-te împreună cu prietenii tăi creștini. Ați început să petreceți timp împreună. Să vă rugați unul pentru altul. Să vă încurajați unul pe altul prin cuvinte și acțiuni bune sau măcar lucrați spre a face lucrul acesta. Sunteți încărcați. Dar dacă toată energia aceea rămâne într-un singur loc, o să produceți un scurtcircuit și o să ardeți o siguranță.
Când Dumnezeu a creat biserica, primii credincioși creșteau zilnic în credință. Creșteau și în număr. Isus le-a spus urmașilor Săi să se ducă și să facă ucenici (Matei 28:19). Și așa au făcut. Dumnezeu „adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Faptele 2:47). Au spus lumii despre Hristos și dragostea Lui – întotdeauna prin acțiunile lor, adeseori și prin cuvinte. În loc să devină un grup exclusivist, au devenit o familie. În loc să se izoleze, au căutat să se împrăștie.
Poate crezi că nu ai nimic de spus. Probabil că nu ai adunat o mulțime de păcate sângeroase și extreme de care să te salveze Dumnezeu. Poate că decizia ta de a-I fi total consacrat lui Hristos a fost una tăcută, luată în timp. Dar dacă înțelegi „harul” lui Dumnezeu – cum te-a iertat El, cum te-a acceptat și S-a împrietenit cu tine – atunci ai o poveste. Îi aparții lui Dumnezeu. Spune-le oamenilor despre Dumnezeu, care te-a chemat să trăiești aproape de El.
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
1 Petru 2:9
