Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toți și au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
Geneza 37:4
Ori de câte ori avea vreo legătură cu frații lui, Iosif observa că aceștia erau foarte supărați pe el.
Se uitau urât la el și făceau glume proaste pe seama lui, fără nicio jenă și fără nicio urmă de bunătate. Îi căutau greșeli și găseau totdeauna ceva de reproșat. Râdeau răutăcios de el pentru fiecare lucru pe care Iosif nu era capabil să-l facă așa ca ei și nu se sfiau să-l lovească. Uneori îl loveau chiar peste față și apoi îl trimiteau să-i spună tatălui lor și să se smiorcăie cât dorea. Pe scurt, Iosif simțea aversiunea crudă a fraților săi.
Dușmănia dintre oameni este așa de obișnuită încât uneori avem impresia că ea face parte din viață ca durerea însăși. În cazul de față, aversiunea fraților lui Iosif are o origine explicită: atitudinea preferențială a lui Iacov față de Iosif. La rândul ei, această diferențiere de afecțiune are o explicație logică – iubirea lui Iacov față de Rahela, mama lui Iosif.
În alte cazuri de aversiune, cum ar fi cea a lui Cain față de Abel, nu mai avem nicio explicație logică, decât că, în răutatea lui, Cain dorea să îl elimine pe Abel pentru a nu mai avea permanent un termen de comparație, care începuse să îl supere rău de tot.
Există o dușmănie generalizată în lumea noastră, care ne poate afecta fie ca victime, fie ca agresori. Dacă suntem victima unei agresiuni, trebuie să ne spunem durerea cât mai repede cu putință persoanei celei mai apropiate în care avem încredere.
Dar, dacă constat că aversiunea se cuibărește în propriul meu suflet, ce să fac?
