Sprijină-mă cu un duh de bunăvoință.
Psalmii 51:12
Bunăvoința este o atitudine de înțelegere și interes față de o persoană, o situație sau o cauză. Bunăvoința presupune dispoziția de a face excepții și de a privi și a trata oamenii și lucrurile din perspectiva interesului și binelui lor.
David trăiește o experiență autentică de pocăință după episodul absolut tulburător al păcătuirii cu Bat-Șeba și al eliminării mârșave a soțului ei, Urie Hititul. Rugăciunea din Psalmul 51 este o mare lecție despre pocăință sub toate aspectele ei – emoțional, intelectual și comportamental. Părerea de rău necesară pocăinței este exprimată în limbajul cel mai explicit cu putință. Înnoirea inimii și a minții este cerută cu seriozitate și ardoare.
„Sprijină-mă cu un duh de bunăvoință!” se mai roagă el. David constată că, în toată povestea aceea absolut jenantă, judecata sa sănătoasă a fost total absentă și se căiește amar de această gravă cădere spirituală. Din cuvintele rugăciunii sale reiese că David nu mai are niciun fel de încredere în reacțiile și în trăirile inimii sale, cerând de la Dumnezeu o înnoire totală a întregii sale vieți spirituale. El recunoaște că numai Dumnezeu mai poate remedia lucrurile. Duhul de bunăvoință este Duhul lui Dumnezeu sau cel puțin una dintre manifestările Sale în viața personală.
Atitudinea pentru care se ruga David cuprinde întregul complex de trăiri, decizii și acțiuni ce pot face pe cineva capabil să răspundă concret și faptic la o situație care cere răbdare și înțelegere. Iar reacția lui David față de Șimei, care îl umilește și îl provoacă în timpul retragerii sale strategice din fața trupelor conduse de fiul său Absalom, arată că David începuse deja să practice bunăvoința, după ce o ceruse atât de intens în rugăciune. Bunăvoința trebuie cerută de la Dumnezeu și apoi trebuie practicată pentru a putea fi confirmată înaintea oamenilor și a Cerului.
Un duh de bunăvoință mi-ar trebui și mie. Acum știu cum se poate obține.
