Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
Luca 2:52
Unul dintre sensurile cuvântului „har” este acela de calitate a cuiva de a fi demn de admirație. Este exact carisma, care a caracterizat copilăria și creșterea lui Isus.
Prin însăși natura lor, copiii sunt plini de grație și plăcuți în anumite momente de frumusețe și strălucire, dar ce păcat că acestea sunt momente discontinue! La Isus însă, starea de har se prelungea continuu, fără sincope și fără întreruperi. Frumusețea de ieri devenea astăzi mai profundă și mai atrăgătoare. Cei din jur se bucurau să fie în prezența Lui. Cuvintele, gesturile și faptele Sale făceau bine oricui.
El nu făcea niciun efort să pară mulțumit și fericit în mijlocul inconvenientelor inevitabile ale acestei vieți. El chiar era netulburat și senin ca o zi plină de soare. Este aproape imposibil să ne imaginăm viața unei persoane fără nicio clipă de nerăbdare sau nemulțumire, dar viața copilului Isus chiar așa a fost.
Bunătatea Sa era asociată cu o hotărâre de neclintit de a rămâne fidel adevărului și legii divine, orice s-ar întâmpla. Niciodată nu era morocănos sau închis în Sine. Totdeauna săritor când era nevoie de ajutorul Lui, dar niciodată complice la vreo răutate.
Atent la durerile și nevoile celor din jur, știa întotdeauna să pună măsură în cuvintele și tăcerile Sale, în implicarea Sa în viața lor și în respectarea intimității și identității. Nimeni nu se simțea nici neglijat, nici copleșit.
Curat ca lacrima, plin de farmec și candoare, lipsit de orice umbră ca lumina însăși, copilul Isus Se dezvolta mereu spre maturitatea care avea să-L facă Omul prin care întreaga umanitate avea să-și regăsească rostul pierdut de atâta vreme.
Ar trebui să-mi iau mai mult timp să contemplu această imagine a frumuseții de caracter? Care ar fi rezultatele?
