În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
Efeseni 2:21
Biserica este o construcție divino-umană coerentă. Părțile ei se armonizează și formează un tot funcțional. Cel puțin aceasta este intenția lui Dumnezeu cu biserica Sa. Așa cum vedea Balaam corturile lui Israel în viziune, totul era impecabil, desăvârșit. Așa cum intenționează Hristos să o prezinte înaintea Tatălui, biserica este fără pată și fără reproș. Așa cum își vedea Solomon iubita arătându-se în ziua nunții – „frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor” (Cântarea cântărilor 10:6). Biserica lui Hristos înveșmântată în haina neprihănirii Sale este cel mai prețios lucru de pe pământ.
Ideal, așa stau lucrurile, dar, în realitate, pot apărea disfuncționalități. Acestea pot aduce pierderi nu numai de imagine, ci și de conținut. Deprecierea calității vieții personale duce la tensiuni și neînțelegeri contraproductive și păgubitoare. Satana este extrem de interesat și activ să creeze diversiune și lupte fratricide în sânul comunității de credință sau al bisericii creștine, în ansamblul ei.
Diferențierea dintre cler și laici poate fi o fisură gravă în corpul principal al bisericii. Diferențele de opinie dintre tineri și vârstnici pot fi o altă provocare. Dezechilibrul dintre calitatea vieții spirituale și implicarea în misiune poate fi un nou motiv de scindare. Conservatorii și liberalii pot și ei să-și dispute accesul la conducerea bisericii. Bineînțeles, multe mai pot fi adăugate pe listă.
Redobândirea coerenței și a armoniei interne are o singură cale de urmat – întoarcerea la devoțiunea autentică, din care se va hrăni întregul proces de reforme necesare. Biblia rămâne scutul nostru de apărare, izvorul de putere și înțelepciune de care avem așa de mare nevoie. Și să nu uităm că cea mai mare nevoie actuală a bisericii este prezența și manifestarea Duhului Sfânt printre membri și conducători!
Ce aș mai putea cere în rugăciune pentru resetarea bisericii mele?