Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului.
2 Timotei 2:15
Aici Pavel îi cere lui Timotei să fie un conducător competent. Tânărul său colaborator trebuie să cultive simțământul prezenței lui Dumnezeu în tot ceea ce face. Trebuie să fie convins că ceea ce face este corect și să nu se teamă de eventualele critici care i s-ar putea aduce.
Una dintre cele mai importante atribuții ale unui conducător creștin este aceea de a transmite învățătură și de a aplica Cuvântul în mod corespunzător. Adică trebuie să evalueze nevoile momentului și să aleagă pasajul din Scriptură care se potrivește cel mai bine situației pe care trebuie să o remedieze.
Uneori trebuie să aleagă mesaje de încurajare și mângâiere pentru cei care trec prin pierdere și suferință. Nu ar fi drept să le adreseze mustrări sau observații care să le creeze în mod nenecesar un sentiment de vinovăție. Oricum, ei au tendința să se învinovățească pentru pierderile suferite sau să se simtă vinovați că nu au făcut mai mult. Aplicând corect Cuvântul adevărului la asemenea situații, Timotei avea să folosească promisiunile lui Dumnezeu pentru a reduce durerea pierderii cuiva iubit dintre membrii familiei sau dintre prieteni.
În alte cazuri, oamenii vor avea nevoie de o viziune proaspătă asupra lucrării misionare, și atunci Timotei va folosi imagini și mesaje din Scriptură care sugerează urgența lucrării și modalitatea cea mai potrivită de abordare a potențialilor viitori membri ai bisericii.
Vor fi și cazuri în care Timotei va trebui să mustre persoane care au deja o experiență îndelungată în viața bisericii. O asemenea misiune cere mult tact. Nu este ușor pentru un tânăr să facă observații unui veteran. În numele iubirii și respectului cuvenit, folosind Cuvântul adevărului, Timotei va rezolva corect și un asemenea caz. Alteori trebuie confruntați învățătorii falși sau cei cu de la sine putere. Și în cazul lor, tânărul conducător va ști cum să folosească Scriptura pentru a apăra credința.
Ce competență trebuie să-mi dezvolt în primul rând și ce competență, după aceea?