Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată.
Evrei 10:22
Când citim asemenea texte biblice avem tendința să punem accentul pe semnificația spirituală a mesajului. Aici avem însă un aspect practic ce nu poate și nu trebuie trecut cu vederea. Trupul spălat cu o apă curată este o indicație a apostolului alături de celelalte precauții atunci când venim la închinarea publică.
Inima curată se referă la sinceritatea cu care venim înaintea lui Dumnezeu pentru a primi sfaturi și îndemnuri necesare. Fără o deschidere și o disponibilitate sufletească din partea noastră, sfatul divin trece pe alături și nu poate fi fructificat corespunzător.
Credința deplină este o altă condiție a primirii închinării noastre. Îndoiala trebuie să facă loc încrederii în Dumnezeu și în promisiunile Sale, pentru ca binecuvântările divine să ne poată fi transmise. Credința este o precondiție, iar credința însăși se va fortifica în urma adunării bisericii pentru închinare publică.
Trupul spălat cu o apă curată nu poate însemna altceva decât o igienă personală atentă înainte de a participa la adunarea de închinare. Nu uit cuvintele unui închinător musulman care mi-a spus foarte serios că el nu se poate prezenta în fața lui Allah fără să se spele înainte pe dinți. De altfel, sunt bine cunoscute practicile de cult specifice islamului, când închinătorii sau chiar și vizitatorii unei moschei trebuie să se descalțe pentru a putea intra.
Trupul spălat cu o apă curată este la fel de important ca pregătirea sufletului pentru ascultarea Cuvântului. Mirosurile răspândite de un corp nepregătit pot tulbura confortul semenilor care se află în jur, iar solemnitatea închinării poate fi diminuată. Pe de altă parte, un parfum puternic, în exces, expus în mod ostentativ, poate produce tulburare la fel ca lipsa de igienă personală.
Care este linia de demarcație între bun-simț și exagerare când vine vorba de igiena personală și cultul public?
