Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
Matei 16:16
Învățătorul le cere ucenicilor să-și afirme credința în legătură cu identitatea Lui. Petru formulează o mărturisire de credință pe care o exprimă într-o singură propoziție repetată. Nu numai că Maestrul este mulțumit de acest răspuns, dar și folosește ocazia de a sublinia că acest credo este inspirat de Tatăl Său din cer.
Afirmarea unui crez, sau credo, este un exercițiu util în ambele sensuri. Cel care îl exprimă își consolidează credința astfel exprimată, iar cei din jur pot înțelege clar poziția și opțiunile celui în cauză. Acest lucru este necesar și important uneori. Astfel apare mărturisirea credinței creștine. În acest mod este promovată și transmisă mai departe.
Dar o asemenea declarație poate fi și o sursă de disconfort și neplăcere. Întreaga pleiadă a reformatorilor protestanți o dovedesc din plin. Și nu numai ei, ci toată cartea martirilor are la bază aderarea deschisă la un crez sau altul.
Pe de o parte, Învățătorul oamenilor ne-a sfătuit să nu aruncăm perle la porci (vezi Matei 7:6) – ceea ce înseamnă că semenii noștri nu sunt întotdeauna pregătiți să primească o mărturisire de credință. Pe de altă parte, tot El ne spune că numai aceia care Îl mărturisesc înaintea oamenilor vor fi pomeniți înaintea lui Dumnezeu Tatăl, în vederea salvării.
Pionierii adventiști, cu precădere James White, s-au ferit de exprimarea convingerilor adventiste sub forma unui crez, și aceasta dintr-un motiv foarte simplu – pentru a nu bloca posibilitatea de studiere ulterioară a Bibliei și progresul în înțelegerea ei. Această atitudine a creat premisele ca biserica să-și dezvolte permanent doctrina și să continue să o facă și în prezent.
Totuși, adevărurile biblice de bază au nevoie să fie afirmate simplu și direct pentru a le da posibilitatea celor din jur să ne perceapă în mod corect, fără să ne considere în mod greșit necreștini sau iudaizanți întârziați.
Cum aș putea să-mi formulez în mod simplu și concis credoul creștin?
