Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.
Ioan 4:14
Unul dintre cele mai fascinante fenomene ale lumii naturale este transformarea unei omizi în fluture. Trecerea se face prin intermediul unei stări pasagere, în care omida se învelește într-o gogoașă de mătase și apoi adoarme. În acest timp, în corpul ei se produc transformări fantastice. În codul genetic al omizii se află aripi și tot ce are nevoie fluturele să zboare, să se bucure de parfumul florilor și de feromonii partenerului. Acolo este frenezia dansului nupțial pentru a-și împlini misiunea de a transmite generațiilor viitoare viața primită în dar.
Învățătorul oamenilor îi vorbește femeii din Samaria despre potențialul de viață veșnică existent în oricine primește apa pe care o dă El. Era ca și când această femeie se târa într-o existență banală și lipsită de perspectivă, dar era atrasă de idealul de bine și fericire la care nu știa cum să ajungă. Toate încercările ei de a lua viața de la început s-au dovedit falimentare. Timp de câteva minute prețioase, acest Învățător misterios i-a furnizat o nouă perspectivă asupra vieții personale. După această primă doză de apă vie, femeii îi crescuseră deja aripi. Nu se mai putea recunoaște pe sine, iar vecinii ei, care o ignorau și o disprețuiau, i-au acordat dintr-odată apreciere și valoare.
Această trezire spirituală a femeii din Samaria nu era decât o mică măsură din împlinirea promisiunii lui Isus. Ceea ce avea să vină era mult mai mult decât ceea ce primise deja. Zborul ei dus-întors până la Sihar nu era decât începutul unei treziri spirituale de amploare, iar adevăratul ei zbor în libertate și împlinire va urma la re-crearea tuturor lucrurilor.
Cum să ajung și eu la sursa de apă vie care să-mi sublimeze viața?
