Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului.
Evrei 11:33,34
În această enumerare de fapte ale credinței este vorba în esență despre curaj – curajul credinței. Nu poate exista o altă formă mai eficientă a curajului decât ca manifestare a credinței. Credința descrisă aici nu se mulțumește să admire detașată defilarea steagurilor de luptă pe sub arcul de triumf al altora. Nu, ci aceasta este o credință care purcede la acțiune. Așa se naște și se dezvoltă curajul.
Primul element din enumerare se poate aplica la acțiunea lui Iosua de a-l așeza pe Israel în țara promisă. După ce se întâlnește cu Generalul oștirii Domnului și primește asigurarea asistenței armatei de îngeri a cerului, Iosua devine un conducător plin de curaj și credință. Lucrurile merg atât de departe încât Dumnezeu intervine providențial și modifică scurgerea normală a timpului, prelungind confruntarea cât să poată fi atinse obiectivele tactice și strategice.
Cucerirea Canaanului a fost un act de credință și curaj ce ar fi meritat extins, dar vremea judecătorilor s-a dovedit un interludiu dureros de suișuri și coborâșuri ale credinței și curajului.
Dreptatea restabilită prin curajul credinței se poate referi și la David și faptele sale de arme, începând cu lichidarea surprinzătoare a lui Goliat, care Îl ironiza pe Dumnezeu și poporul Său. Apoi, la încheierea vieții, Dumnezeu i-a dat lui David o promisiune deosebit de valoroasă, că urmașii săi vor continua să domnească la Ierusalim. Pe linia sa genealogică avea să Se coboare în lume Mesia.
Înfrângerea puterii focului le aparține tinerilor evrei care s-au dovedit neînfricați în fața poruncii pline de mânie a împăratului Babilonului, iar gura leilor care a fost închisă nu putea să fie decât actul de curaj al lui Daniel în persoană, sub Dariu Medul.
Când va veni rândul meu să îmi arăt curajul credinței, de unde îmi va veni ajutorul?
