Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!
Luca 11:13
Dăruirea este o funcție a iubirii; în acest context, a iubirii părintești. Este în natura părintelui să dăruiască lucruri necesare copiilor lui. Este în natura lui Dumnezeu ca Părinte al nostru al tuturor să ne dea tot ce avem nevoie, de la pâinea noastră cea de toate zilele până la Darul cel mare al Fiului Său și până la celălalt Mângâietor care să rămână cu noi pentru totdeauna.
Dăruirea este un act deliberat și benevol, nu poate fi impus, iar, atunci când are loc, acesta solicită un răspuns adecvat. De aceea învățăm încă de foarte mici să spunem: „Mulțumesc frumos!” Dăruirea presupune un răspuns de gratitudine, de recunoștință.
Dacă se întâmplă ca un dar să nu fie apreciat așa cum se cuvine, bunele intenții și generozitatea dăruitorului pot ajunge chiar desconsiderate și înjosite, iar o reacție pe măsură poate fi îndreptățită.
Există o alegorie foarte sugestivă și impresionantă cu privire la tendința ființei umane de a fi nerecunoscătoare. Se povestește că cineva a putut observa oficiul de soluționare a rugăciunilor din cer. Primele două birouri lucrau de zor la recepționarea și rezolvarea cererilor exprimate în rugăciune din partea oamenilor. Al treilea birou era foarte puțin frecventat și îngerul responsabil stătea în prag așteptând. Acesta era biroul de primire a mulțumirilor. Tulburător de trist, nu-i așa?
Din zece leproși care au fost vindecați de Isus, numai unul s-a întors să mulțumească, și acela nu era dintre aceia binecuvântați preferențial de Dumnezeu. În mod cert avem multe lucruri de reglat atât în ce privește dăruirea, cât și în ce privește primirea și recunoștința.
Când este nevoie de un dar, sunt bucuros să-l ofer. Dar, dacă primesc un dar, sunt suficient de recunoscător pentru el?
