Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor.
1 Petru 2:12
Iată o nouă problemă de contextualizare! Locuind printre neevrei, creștinii nu aveau nevoie să-și schimbe naționalitatea, limba și portul, ci, dimpotrivă, trebuiau să reprezinte, să apere și să susțină valorile morale compatibile cu creștinismul existent deja în sânul societății-mamă.
Principiile morale avute în vedere aici sunt cele recunoscute de societate în general ca fiind de dorit. Decența nu este o noțiune absolută, abstractă și inflexibilă. Ea depindea de normele adoptate de societatea unde locuiau creștinii. Ei trebuiau să fie primii care puneau în practică aceste principii.
Apare o problemă: ce se întâmplă când obiceiurile sau tradițiile societății-mamă contravin principiilor biblice sau când interdicțiile ori cerințele autorității civile restrâng sau afectează experiența închinării și ascultarea de Dumnezeu?
Petru și Ioan au întâmpinat o asemenea dilemă morală atunci când Consiliul național de la Ierusalim le-a cerut să nu Îl mai propovăduiască pe Isus Hristos. Într-o aplicare fără discernământ a principiului enunțat chiar de Petru aici, ei ar fi trebuit să evite să intre în conflict cu conducătorii religioși și să înceteze predicarea lui Isus Hristos. Doar că, în acest caz, dilema morală ar fi devenit cu adevărat acută, deoarece ei ar fi trebuit să intre în conflict cu Însuși Domnul lor, care le-a poruncit și i-a acreditat să ducă Evanghelia până la marginile pământului.
Apostolii au întrebat retoric: Se cade să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu? Orice om de bună-credință nu poate accepta ca cerințele unui consiliu să domine cerințele exprese ale lui Dumnezeu. Interesant este că rabinul Gamaliel a prins ideea și a sugerat o soluție înțeleaptă, încercând să aplaneze tensiunea.
Ce înseamnă comportare decentă atunci când trebuie să-mi precizez opțiunile privind ziua de odihnă sau stilul de viață biblic?
