Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.
Evrei 12:11
Disciplina este un capitol sensibil, supus unor schimbări foarte rapide, mai ales în ultimele decade. Ceea ce era corect și acceptabil în urmă cu zeci de ani acum poate deveni faptă penală și poate atrage decăderea din drepturile de părinte. Există chiar părerea unor așa-ziși specialiști că ar trebui să abandonăm definitiv și total ideea de disciplină.
Dacă privim cu atenție natura noastră umană neconvertită, ne dăm seama ușor că, în lipsa unor limite impuse, caracterul se dezvoltă haotic și abuziv. Pe de altă parte, faptele arată că performanțele sportive sau militare nu pot fi atinse numai cu ajutorul unui antrenament foarte dur și cu o disciplină exemplară.
Nu puțini sunt aceia care au fost lăsați de capul lor în timpul copilăriei și la vârsta adultă își dau seama că sunt lipsiți de unele deprinderi esențiale, ratate din lipsa unei discipline părintești adecvate. Recuperarea unor astfel de pierderi devine o experiență migăloasă și grea, ce nu este scutită de durerea și restricțiile evitate cândva. Până la urmă, disciplina se impune de la sine.
Cu siguranță că disciplina nu este întotdeauna un lucru agreabil și încântător, dar școala ei este necesară și trebuie găsită o soluție funcțională și convenabilă pentru toți factorii implicați. Cu cât disciplina poate fi transferată asupra subiectului ca autodisciplină, cu atât randamentul ei este mai mare și rigorile ei, mai ușor de suportat.
Apostolul Pavel exemplifică foarte plastic avantajele autodisciplinei când spune: „Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:27).
Care ar fi domeniile unde mai trebuie să exersez autodisciplina?
