Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
Exodul 20:2
Aici avem un detaliu care ține de contextul în care au fost date Cele Zece Porunci. Israel tocmai fusese eliberat din Egipt prin zece acțiuni strategice în forță din partea lui Dumnezeu. Aceasta era limba pe care faraonul o putea înțelege, și Dumnezeu a fost nevoit să-i vorbească pe limba lui.
La Sinai, amintirea eliberării din robia egipteană era foarte puternică și convingătoare pentru a fi luată ca termen de referință în favoarea unicității și superiorității lui Dumnezeu.
Prima poruncă din Decalog afirmă monoteismul lui Iahve, atribuindu-I lui Dumnezeu realizarea exodului. Acest eveniment constituie baza formării lui Israel ca popor ales, căruia Dumnezeu îi asigură eliberarea din sclavie și apoi îi dă în stăpânire o țară. Promisiunea cu privire la țară îi fusese făcută lui Avraam cu 400 de ani mai devreme, iar acum Dumnezeu avea să-i pună pe urmașii lui Avraam în posesie.
Exodul este asemenea unui ritual de trecere. Un popor de sclavi este eliberat și i se dă o nouă identitate. Formal, exodul a durat o zi, dar practic acest proces a durat mai bine de 40 de ani. Trecerea prin Marea Roșie poate fi asimilată ca un ritual de botez. Renașterea spirituală este însă un proces care se extinde pe toată durata vieții.
Atunci când extindem valabilitatea Decalogului dincolo de muntele Sinai, exodul nu-și pierde semnificația. Același Dumnezeu care l-a scos pe Israel din Egipt continuă să extragă și astăzi din Babilon oameni de orice limbă, naționalitate și etnie, continuând să le confere un nume nou, o experiență nouă și o moștenire veșnică. Dumnezeu a promis acest lucru și Se ține de cuvânt. Așa cum atunci Dumnezeu a trebuit să lupte pe două fronturi, la fel se întâmplă și acum. Dumnezeu Se străduiește să ne convingă să ieșim și ne și asigură o ieșire în siguranță.
Cât din sufletul meu se află încă în Egipt și cât din mine a ajuns în țara promisă?
