„Trimite niște oameni care să iscodească țara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel.”
Numeri 13:2
Israel se pregătea să intre în țara promisă sau cel puțin așa ar fi trebuit să fie, iar Moise, urmând instrucțiunea divină, a trimis niște cercetași să exploreze țara și să prezinte un raport. Deși Dumnezeu conducea operațiunea de punere în posesie a lui Israel, conducătorii lui Israel aveau nevoie totuși de o strategie, iar pentru aceasta erau necesare date și informații cu caracter militar.
Exploratorii Canaanului erau foarte dependenți de propria lor perspectivă, viziune și credință atunci când notau datele cerute de Moise. Majoritatea cercetașilor au fost impresionați de fortificațiile cetăților, de numărul și aspectul apărătorilor și de tehnica de luptă aflată la vedere. Necredința și teama acestei majorități au primit confirmare după confirmare că nu era momentul oportun să se gândească la o ofensivă de succes.
Iosua și Caleb au privit lucrurile altfel. Ei avuseseră recent ocazia să vadă că un imperiu mult mai puternic decât orașele-stat disparate în Canaan a putut fi învins și determinat să-l elibereze pe Israelul lui Dumnezeu. Ei aveau credință și entuziasm și erau pregătiți să treacă Iordanul pentru a lua în stăpânire țara.
Explorarea este o experiență mai subiectivă de cum ne putem imagina. Oricât am dori să fim de obiectivi în aflarea unor rezultate imparțiale ale unei explorări, concluziile rapoartelor pe care le scriem vor fi totuși marcate de propriile noastre concepții și preferințe.
Dacă cineva dorește să găsească dovezi ale unei evoluții lente și îndelungate a vieții pe pământ, va interpreta fosilele din această perspectivă. Dacă altcineva dorește să se convingă de realitatea unui deluviu universal, s-ar putea ca prima râpă din apropierea casei să-i ofere suficiente dovezi pentru un potop ca cel descris de Biblie.
Cât de critic ar trebui să privesc lucrurile pentru a fi cât mai aproape de adevărul obiectiv, atunci când analizez un raport de studiu?
