Iosif a zis fraților săi: „(…) Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt.”
Geneza 45:4
Glasul sângelui este o trăire profundă, înrădăcinată în istoria devenirii personale și comună cu ceilalți membri ai familiei. Această emoție poate determina cele mai puternice impulsuri de protecție și grijă reciprocă, eventual de apărare și reîntregire a familiei.
Iosif și frații lui au trăit în mod diferit sentimentul de fraternitate. Ceilalți copii ai lui Iacov au început să-l urască sistematic pe „făuritorul de vise”. Adevărul este că simțămintele – de orice natură – pe care le nutrim față de cei apropiați sunt mult mai puternice decât față de persoane depărtate sau necunoscute. Așa se face că mânia fraților lui Iosif i-a făcut să-și dorească eliminarea lui dintre ei, iar când s-a ivit posibilitatea nu au ezitat să-i plănuiască moartea. Și puțin a lipsit să le reușească. Expedierea în Egipt i-a scutit de a se încărca de vina sângelui nevinovat.
De partea lui, Iosif a trăit în felul lui sentimentul de frățietate. El ar fi vrut să fie pe placul fraților săi, dar a constatat că idealurile lor nu erau comune. Dacă îi pâra tatălui lor pentru relele pe care le vorbeau și le făceau era pentru că el le considera inacceptabile și dorea ca frații lui să nu le mai săvârșească. El nu putea concepe lumea care era în mintea fraților săi și nu avea cum să intuiască ura pe care aceștia o nutreau sistematic și permanent.
Aflat departe de casă, printre străini, amintirile dragi din anii copilăriei au adunat în sufletul lui Iosif dragoste și bunătate. La vederea fraților săi, inima lui Iosif s-a încălzit de duioșie. Întrebările insistente despre familia sa și mai ales despre tatăl său aveau pentru Iosif o cu totul altă semnificație decât pentru frații lui. Este perfect explicabil de ce, când a trebuit să își dezvăluie identitatea, emoțiile lui au erupt într-o revărsare de bucurie și împlinire, dar și de durerea unei îndelungi așteptări.
Cum m-aș fi simțit dacă aș fi fost Iosif? Cum aș fi acționat și reacționat?