Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic și a stârnit o mare furtună.
Iona 1:4
Elementele naturii sunt folosite adesea de Dumnezeu ca slujitori ai Săi, mai ales atunci când oamenii, slujitorii Săi primari, nu își fac datoria. Soarele, vântul, norii, descărcările electrice, ploaia și toate celelalte forțe ale naturii Îl slujesc adesea cu credincioșie pe Dumnezeu.
În acest text este folosită forța vântului. Acest element al naturii are o semnificație specială în Scriptură, în general, și una punctuală în discuția nocturnă cu Nicodim. Vântul este un simbol adecvat al personalității și modului de operare a Duhului Sfânt.
Dar, în contextul furtunii folosite de Dumnezeu în cazul profetului Iona, acesta ajunge în situația de a înălța una dintre cele mai frumoase rugăciuni din Biblie. Capitolul 2 din cartea Iona este un autentic psalm, care ar putea fi cu cinste inserat în cartea Psalmilor.
Furtuna din viața lui Iona transmite ideea de limită peste care Dumnezeu nu permite ca el să treacă. Dumnezeu nu intervine când Iona dorește să meargă la Tarsis, în loc de Ninive, dar când Iona începe să se laude cu neascultarea lui, Dumnezeu ia atitudine. Astfel, El face să se creeze un curent de aer puternic, despre care navigatorii își dau seama că este o acțiune supranaturală, în timp ce Iona dormea îmbufnat în cel mai izolat loc pe care l-a putut găsi.
În depresia profetului determinată de propria neascultare, furtuna acționează în două sensuri asupra tentativei sale de suicid. În primul rând, îl aduce la limita disperării, făcându-l dispus să se lase aruncat peste bord, mai degrabă ca o eliberare din presiunea misiunii neîndeplinite decât ca o dispoziție nobilă și generoasă de a se sacrifica pentru salvarea semenilor. Dar, în momentul cel mai lipsit de speranță, Dumnezeu trimite un animal marin pe post de salvator.
Spiritul de opoziție față de Dumnezeu mă poate marca și pe mine uneori. Ce furtuni folosește Dumnezeu pentru a mă aduce pe bunele cărări?
