Când eram încă fiu la tatăl meu și fiu gingaș și singur la mama mea, el mă învăța atunci și-mi zicea: „Păstrează bine în inima ta cuvintele mele.”
Proverbele 4:3,4
Gingășia este o trăsătură specifică perioadei copilăriei. Un amestec de nevinovăție și fragilitate, dependență de părinți, neputință și puritate sufletească, toate acestea se împletesc pentru a da farmec micuțului care deschide ochii mirat către lumea din jur. De aceea copiii sunt mai ușor de iubit și le trecem mai ușor cu vederea stângăciile și nereușitele.
Este interesant de observat că Solomon menționează gingășia atunci când se referă la relația cu mama. Prin natura lucrurilor, copilul petrece mai mult timp cu mama, dar, în plus, tatăl lui Solomon era rege, deci ocupat cu îndatoririle de stat. Este firesc așadar ca bruma de timp și energie rămase lui David pentru copil să nu egaleze grija și ocrotirea mamei, care nu îl avea decât pe el. Detaliul este evident din text.
Atunci când Învățătorul oamenilor ne-a pus înainte un copil ca model pentru un creștin adevărat, cu siguranță a avut în vedere și gingășia acestuia. Un asemenea model ne face conștienți de vulnerabilitatea și nevoia noastră de protecție și îndrumare divină pentru a putea răzbate prin hățișul aspru al lumii acesteia.
Gingășia copilăriei nu ar trebui să se piardă așa de repede, odată cu trecerea anilor. Isus Se adresa oamenilor maturi când spunea că trebuie să devenim asemenea unui copilaș, dacă dorim să vedem Împărăția cerurilor. Un asemenea detaliu ne sugerează că inocența copilăriei ne poate caracteriza și la maturitate, dacă suntem interesați și depunem eforturi pentru atingerea acestui obiectiv.
Cum îmi pot păstra sau redobândi gingășia copilăriei? Mi se cer oare lucruri prea greu de făcut?
