Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris.
Ioan 21:25
Textul Scripturii nu face economie de instrumente stilistice și nici de procedee artistice. Întâlnim în canonul sacru și hiperbole. La încheierea evangheliei sale târzii, Ioan folosește o hiperbolă pentru a sublinia bogăția amintirilor pe care le păstrează cu privire la viața și lucrarea Învățătorului său. Când face acest lucru nu vrea să spună că adevărurile nespuse din lipsă de timp și spațiu ar putea schimba sau distorsiona adevărurile afirmate în textul evangheliei sale. Dimpotrivă, ceea ce nu a reușit să cuprindă în evanghelia sa nu ar face decât să suplimenteze argumentația principiilor afirmate și devenite canon sacru.
Hiperbola este o exagerare deliberată pentru a scoate în evidență o trăsătură specifică sau cantitatea informațiilor existente, așa cum este cazul de față. O asemenea exagerare nu alterează nici veridicitatea informației transmise și nici nu modifică proporțiile naturale între părțile sau ideile din textul de bază. Hiperbola doar ne ajută să acordăm atenția cuvenită unor detalii care altfel ar risca să ne scape din vedere.
Hiperbola necesită totuși o atenție specială, pentru a nu fi folosită în exces și fără discernământ. Când referirile la ideile conținute în text sunt toate la superlativul absolut, cititorul începe să aibă îndoieli despre seriozitatea și autenticitatea afirmațiilor. În viața de zi cu zi, nu toate lucrurile sunt mai mult decât perfecte și este de așteptat ca descrierea lor să fie la fel. Asemenea mirodeniilor și condimentelor, folosirea în exces a hiperbolei nu îmbunătățește gustul, ci îl alterează dizgrațios. Măsura, echilibrul și bunul-simț sunt regula de bază și în folosirea hiperbolei.
Când exagerez ceva, poate fi în interesul sau în detrimentul subiectului în discuție?
