Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.
Ioan 1:5
Începutul Evangheliei după Ioan este o adevărată recapitulare a săptămânii creației din primele capitole ale Genezei. Ioan pune accentul pe rolul Fiului lui Dumnezeu în facerea lumii și în menținerea ei în funcțiune. La acestea se adaugă misiunea salvatoare a întrupării Sale și a activității Lui terestre.
Lumina despre care Ioan vorbește este fluxul de adevăr salvator și iubire cuceritoare pe care le emană Fiul și care cuprind fiecare ființă umană dispusă să acorde importanță lucrurilor lui Dumnezeu pentru viața de acum și pentru cea viitoare. Deși înconjurată și cufundată în întunericul lumii, această Lumină are toate șansele de a fi reperată, identificată și primită de oricine dorește acest lucru.
Întunericul neștiinței și al necunoașterii nu poate împiedica lumina să-și facă simțită prezența și acțiunile. Dar, în ciuda existenței ei vizibile, sufletul omenesc poate alege întunericul, dintr-un motiv profund utilitarist. Viața în întuneric nu expune privirii lucrurile întunecate comise și nu creează niciun fel de presiune pentru rezolvarea lor. Totuși, întunericul prezintă un mare dezavantaj, și anume lipsa de siguranță. Întunericul poate oferi oricând o surpriză neplăcută, care nu poate fi prevenită, din lipsa vederii pericolului care amenință.
Viața în lumină are ca efect o oarecare luminiscență, ceva asemănător cu lumina de pe fața lui Moise după ce petrecuse 40 de zile în prezența lui Dumnezeu. În urma contactului cu lumina, viața credinciosului începe să reverse lumină asupra celor din jur și astfel urmașii lui Hristos devin ei înșiși lumini în lume. De aceea Învățătorul oamenilor le-a spus ucenicilor Săi: „Voi sunteți lumina lumii!”
Ce fel de lumină răspândesc în jur: rece, caldă, infraroșie sau ultravioletă? Ce ar trebui să adaug sau să schimb la temperatura mea de culoare?
