Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
2 Timotei 4:4
Uneori, persoane neobișnuite cu Scriptura fac o confuzie între adevăr divin revelat și adevăr cifrat în mituri și povești, considerând că scrierile sfinte fac parte din aceeași categorie cu acestea. Este adevărat că și unele, și altele caută explicații cu privire la origini și generează credințe cu privire la realitățile aflate dincolo de lumea percepțiilor și simțurilor noastre, dar diferența dintre cele două categorii este esențială și evidentă.
Miturile folosesc memoria colectivă pentru a conserva adevăruri istorice și a le transforma în convingeri și credințe, care definesc culturi, civilizații și popoare. Miturile conțin o mare cantitate de material fantastic, ce nu este controlat de nicio rațiune în afară de mintea omenească supusă erorii și nesiguranței.
Adevărul Scripturii a fost revelat de Dumnezeu, care deține controlul nu numai asupra lumilor aflate în spațiu, ci și asupra demersului și prezervării procesului de revelație și inspirație. Sigur că mintea umană este o variabilă de care trebuie să ținem cont atunci când vorbim despre textul canonului sacru, dar variațiile produse de mintea profeților și a scriitorilor biblici nu au distorsionat decât superficial descoperirea divină. Variațiile produse astfel nu afectează esența adevărului divin.
Atracția miturilor ca sursă de inspirație a credințelor se datorează dozei de omenesc pe care acestea le conțin. În același timp, ele conferă mai mult confort imediat ființei umane, căreia nu i se cere niciun sacrificiu pentru supraviețuire. Atracția Bibliei este asigurată de inefabilul Divinității și al perspectivei eterne pe care aceasta îl promite. Generația prezentă este provocată să aleagă viața din sursa ei autentică și eternă: Dumnezeu.
Ce mituri trebuie să înlocuiesc cu prescripții divine susținute de Scriptură?
