Odată, a mânat turma până dincolo de pustie și a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
Exodul 3:1
În conștiința umană, muntele este locul de unde lumea se poate vedea mai bine, unde aerul și apa sunt mai curate și suntem mai aproape de cer. Acesta poate fi și motivul pentru care Dumnezeu a ales muntele ca locul de desfășurare a celor mai importante evenimente din istoria sfântă.
Muntele Moria, unde Dumnezeu i-a purtat de grijă lui Isaac, fiul lui Avraam, a devenit muntele templului, ca loc dedicat pentru totdeauna întâlnirii cu Dumnezeu. Este lesne de înțeles de ce acest munte este atât de revendicat și râvnit azi atât de statul Israel, cât și de lumea arabă. Alături de muntele templului este muntele Sionului, cu întreaga sa încărcătură de sensuri și semnificații. Peste valea Hinom se află Muntele Măslinilor, cu alte amintiri și locuri sfinte.
În Psalmul 121, autorul își ridică ochii spre munți în căutarea ajutorului, iar înălțimile semețe pe care le vede îi aduc aminte de Dumnezeul munților, care îi va oferi tot sprijinul de pe „muntele adunării dumnezeilor” (Isaia 14:13).
În Psalmul 15, David se întreabă cine va locui pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu. Nu oricine poate avea acces acolo. Numai cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu. În scena profetică din Apocalipsa 14:1-5, cei 144 de mii stau pe muntele Sionului, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, la sărbătoarea biruinței harului asupra păcatului și a morții. Ei se bucură de favoarea lui Dumnezeu și a Mielului ca reprezentanți ai celor răscumpărați de pe pământ și ca o mostră a reușitei operațiunii de recuperare, realizată de Fiul lui Dumnezeu. Aceștia formează o gardă personală a Salvatorului omenirii, o elită a celor care au trecut victorioși prin bătălia finală a credinței lor și a puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu.
Ce semnificație și ce amintiri îmi oferă munții pe care i-am urcat? Ce noi înălțimi doresc să mai cuceresc?