Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Ioan 1:12,13
Nașterea este un miracol al iubirii. Din dragostea părinților se nasc copiii. Din dragostea lui Dumnezeu se naște omul cel nou. Copiii poartă asemănarea părinților. Credincioșii născuți din nou poartă amprenta chipului și caracterului lui Dumnezeu. Nașterea aduce pe lume o nouă ființă, o nouă identitate, un nou unicat.
Din nefericire, nașterea fizică aduce pe lume o ființă păcătoasă născută în păcat. Din fericire, nașterea spirituală aduce la existență o ființă orientată spre Dumnezeu și spre lumină, în Isus Hristos. Omul firesc trăiește în păcat, omul cel nou trăiește în Hristos. Nașterea fizică este un moment de trecere de la neființă la ființă, notat ca dată a nașterii.
Nașterea spirituală este un proces care durează întreaga viață de credință, până la depunerea vieții fizice sau până la preschimbarea trupului și primirea nemuririi.
După nașterea fizică, rolul părinților naturali este deosebit de important, practic indispensabil. Treptat, noua ființă crește și devine independentă. În cursul nașterii spirituale, susținerea Tatălui ceresc este singura șansă de supraviețuire, iar pe măsură ce se maturizează spiritual, omul cel nou este tot mai dependent de Ființele divine: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Maturitatea spirituală nu înseamnă detașarea de Părinții divini, ci contopirea cu Aceștia.
Cum pot facilita procesul propriei mele nașteri spirituale?
