Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
Efeseni 2:1,2
A fi sau a nu fi”, aceasta-i întrebarea. Această replică shakespeariană poate avea o aplicație la viața și experiența creștină. A fi în lume înseamnă a lipsi din Împărăția lui Dumnezeu. A fi în Împărăția lui Dumnezeu înseamnă a nu mai fi în lume. Moartea și viața se află în permanentă opoziție.
A trăi după normele și cutumele lumii înseamnă moarte spirituală. A trăi după principiile lui Dumnezeu înseamnă moarte față de păcat.
Moartea față de păcat este metafora prin care se arată insensibilitatea și lipsa de interes pentru lucrurile care alimentează modelul lumesc de viețuire și comportament. Acest model se bazează pe forța celui mai puternic, care îl umilește și îl subjugă pe cel mai slab. În acest sistem supraviețuiește cel mai puternic, iar cel mai slab este exterminat și dispare.
Materialismul consideră acest sistem necesar pentru a asigura o populație viguroasă și puternică. În acest caz, eliminarea celor slabi devine o necesitate.
Moartea față de lume se bazează pe sistemul grijii lui Dumnezeu față de cei mai slabi și păcătoși, pe care Dumnezeu îi recondiționează și îi umple de putere, ca să poată supraviețui nu doar pentru lumea aceasta, ci mai ales pentru cea viitoare. În acest sistem putea Pavel spune că, atunci când este slab, devine tare prin puterea lui Dumnezeu, prin care poate face totul.
În ce măsură mai sunt încă viu față de lume și am nevoie să fiu mai viu pentru Dumnezeu și pentru slava Lui?
