Ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos.
1 Tesaloniceni 1:3
Printre amintirile apostolului despre biserica din Tesalonic este și osteneala dragostei. Această expresie nu se referă la oboseala fizică și psihică de la sfârșitul fiecărei zile, ci mai degrabă la efortul depus în activitățile cotidiene. Tot ceea ce făceau frații și surorile din Tesalonic era motivat de iubire frățească și interes crescut pentru progresul bisericii și transmiterea mesajului creștin. Astfel, dragostea era asociată cu credința și speranța, toate avându-L în centrul atenției și interesului pe Isus Hristos.
Osteneala, efortul dragostei este mai întâi o problemă de orientare personală, de urmărire a scopurilor motivate și determinate de iubire, pasiune și interes neegoist. Cu siguranță că membrii credincioși din Tesalonic nu își petreceau toate zilele la locul de adunare și închinare publică, ci, acolo unde se aflau, în timp ce își îndeplineau treburile zilnice, atenția lor era îndreptată spre Dumnezeu în primul rând și în același timp către oameni și către problemele lor.
Credincioșii din Tesalonic nu erau toți suficient de bogați ca să nu mai fie nevoiți să muncească efectiv cu mâinile lor pentru a se întreține. Așa că, în timp ce se aflau la muncă, ei căutau ocazii de slujire a nevoilor celor din jur. Astfel se năștea interesul celor neconvertiți la adevăr, pentru mai multe cunoștințe și informații. Aceste ocazii se transformau în momente de mărturie personală, de găsire a unor noi candidați la Împărăție și de creștere a bisericii.
Nimic nu ne poate împiedica să procedăm la fel și astăzi.
Care este motivația mea atunci când fac un lucru obișnuit sau de rutină? Ar mai trebui adăugat ceva la orientarea mea misionară din dragoste față de Dumnezeu și față de ființele umane?
