Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în fața Ierihonului. Și Domnul i-a arătat toată țara: de la Galaad până la Dan.
Deuteronomul 34:1
În ultimele momente ale vieții sale pe pământ, Moise nu privește înapoi pentru a trece în revistă drumul pe care Dumnezeu l-a condus până la cei 120 de ani ai săi. Prin bunătatea și îndurarea divină, Moise privește înainte. Înainte de moartea sa, el dobândește o perspectivă neașteptată asupra viitorului și nu se mulțumește doar cu decontarea trecutului său de dedicare în slujba lui Dumnezeu și a semenilor.
Perspectiva lui Moise asupra țării promise nu este numai o desfășurare geografică de la Galaad la Dan, ci și una providențială privind grija și călăuzirea divină pentru intrarea lui Israel în posesia Canaanului și apoi până la Mesia, care trebuia să vină. Moise nu avea nicio idee despre ce se va întâmpla cu el în acel viitor promis și asigurat de Dumnezeu. Dar nici nu întreabă ce se va întâmpla cu el. Pentru Moise este suficient să știe că Dumnezeu va purta de grijă poporului Său și Își va împlini promisiunile făcute. Munca sufletului său nu a fost în zadar și își poate lua liniștit la revedere de la viață.
Perspectiva lui Moise asupra Canaanului de pe muntele Nebo nu este numai o experiență subiectivă, care putea fi tristă sau plină de bucurie. În aceeași viziune era implicată în egală măsură și perspectiva lui Dumnezeu asupra poporului Său. Dumnezeu avea să-l conducă pe Israel în țara promisă, apoi în captivitate și înapoi, într-o epopee a revoltei și neascultării, a providenței și binecuvântării. Deocamdată, Moise nu avea nicio cunoștință despre detaliile acestei perspective, dar Dumnezeu îi pregătea surpriza surprizelor vieții și morții sale – recuperarea sa din moarte, într-o avanpremieră a salvării din păcat.
Care este viziunea mea pe termen lung și veșnic? Cum îmi pot dezvolta această perspectivă asupra vieții, morții și a învierii?
