Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fața la pământ la picioarele lui Isus și I-a mulțumit. Era samaritean.
Luca 17:15,16
Prosternarea este un gest care arată recunoștință și adorație. Înclinarea până la pământ în fața cuiva, în timpurile antice și în perioada Noului Testament, era un comportament care exprima sentimente de dependență față de autoritatea celui aflat în picioare, care primea omagiile celui prosternat.
Este de remarcat faptul că Isus a acceptat închinarea adusă de un samaritean vindecat de lepră. Ar fi primit cu drag și omagiul evreilor beneficiari ai vindecării divine, dar aceștia s-au dovedit complet nerecunoscători.
Limbajul nonverbal practicat curent în zilele noastre nu mai conține în mod obișnuit gestul de aplecare până la pământ în fața unui binefăcător sau a unei persoane importante. Cel mult o aplecare reverențioasă a capului este considerată un gest legitim și decent.
Important este ce se ascunde în spatele gesturilor noastre de mulțumire și recunoștință. Trăirile profunde ale sufletului sunt mai prețioase decât cea mai spectaculoasă manifestare a pioșeniei. Dumnezeu Se uită la suflet și primește cu plăcere emoțiile și dedicarea noastră.
O inimă consacrată lui Dumnezeu și care trăiește în mod real și efectiv o viață de ascultare nu simte nevoia să se dea în spectacol înaintea oamenilor, dar nici nu va ascunde cu orice preț preocupările religioase și manifestarea reverenței față de Dumnezeu și față de lucrurile Sale.
Uneori un gest mărunt și simplu, cum ar fi așezarea Bibliei întotdeauna deasupra altor cărți, poate transmite un mesaj foarte clar despre calitatea vieții religioase.
Care este gestul meu preferat prin care îmi exprim dependența de Dumnezeu pentru tot ce îmi dă sau îmi face?
