Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.
Plângerile lui Ieremia 3:26
Ieremia este prin excelență un profet al plânsului și al durerii. Perioada sa de slujire a fost marcată de precizarea celor 70 de ani de robie babiloniană. Când privea spre viitor, profetul parcă nu mai putea să vadă nicio rază de lumină. Totul era întunecos și trist. Rugăciunile și mesajele sale sunt pline de presimțiri sumbre și parcă soarele însuși nu mai avea putere să străbată cețurile de amărăciune și tristețe.
Ceea ce îi mai dădea o umbră de speranță era posibilitatea de a vorbi cu Dumnezeu în rugăciune și de a-și revărsa sufletul cuprins de întuneric. În asemenea momente, profetul avea viziuni de speranță și mângâiere de la Dumnezeu.
Iată una dintre aceste descoperiri: „«De îndată ce vor trece șaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta. Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi», zice Domnul, «gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga și vă voi asculta»” (Ieremia 29:10-13).
Este interesant că, în ciuda aparentei părăsiri a lui Dumnezeu față de Israel aflat în captivitate, profetul primește asigurarea că va veni totuși vremea când Dumnezeu va fi iarăși bucuros să răspundă rugăciunilor poporului Său. Dar pentru un asemenea timp de refacere și reconstruire trebuia să treacă o vreme destul de lungă de tăcere din partea lui Dumnezeu.
În tot acest timp, rugătorii trebuiau să aștepte în tăcere răspunsul la rugăciunile lor.
Ce pot reține din experiența profetului Ieremia privind timpul de așteptare pentru răspunsul Domnului la rugăciunile mele?
