Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!
Psalmii 118:25
Printre cele mai râvnite lucruri de către oamenii dintotdeauna se află succesul. O definiție categorică a succesului este încă în curs de elaborare. Viața este mai complicată decât pare la prima vedere. Am putea numi succes, de exemplu, câștigarea Premiului Nobel pentru știință sau pentru literatură a unui bărbat care tocmai este chemat în instanță pentru abuz în serviciu, delapidare sau chiar pentru divorț și împărțirea bunurilor?
Sau cum ar mai sta lucrurile dacă acest câștigător tocmai ar fi depistat cu o boală terminală sau ar fi victima unui accident funest, tocmai când se întorcea de la festivitatea de premiere? Atunci, ce-ar mai fi succesul sau reușita?
Ca oameni, trebuie să recunoaștem că, în ciuda tuturor eforturilor pe care le depunem, nu putem controla toate lucrurile. Și mai trebuie să recunoaștem că Altcineva, și doar acest Altcineva, le poate controla pe toate. Dacă așa stau lucrurile, succesul, în cel mai fericit caz, este mai degrabă o aliniere cu Dumnezeu decât atingerea unei performanțe.
Rugăciunea din Psalmul 118 devine semnificativă: „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!” (v. 25). Astfel recunoaștem poziția pe care o ocupă Dumnezeu în viața noastră și la conducerea treburilor noastre. Rugăciunea pune întotdeauna în contact omul obișnuit, marcat de suișuri, coborâșuri și inconsecvență, cu un Dumnezeu absolut și veșnic stabil, desăvârșit în toate calitățile și acțiunile Sale.
Din această colaborare se poate naște atât succesul aparent, cât mai ales succesul real. Când reușim să facem ceva semnificativ cu ajutorul lui Dumnezeu, putem numi această performanță succes autentic.
Unde îmi voi ancora dorința și căutarea mea după reușită temporară și veșnică?
