Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!
Psalmii 34:8
Unul dintre simțurile cu care putem evalua bunătățile pe care ni le dă Dumnezeu este gustul. Pe suprafața limbii avem cu toții papile gustative, niște receptori foarte specializați în a recunoaște și transmite savoarea a ceea ce mâncăm sau bem. Această senzație produce un număr de reacții în lanț care pregătesc întregul organism să se bucure de aroma alimentelor pe care le consumăm.
În versetul 8 din Psalmul 43, David face o analogie între savoarea alimentelor și bucuria profundă pe care o poate oferi experiența religioasă. Pentru a putea aprecia gustul unui fruct sau al unui alt aliment, este nevoie să mușcăm puțin din el. Dacă ne place, ni se va face poftă, chiar dacă nu ne este foame. Dacă nu ne place, chiar dacă ne este foame nu vom avea nicio dorință să continuăm.
Noi putem degusta o experiență religioasă doar în mod nemijlocit. Sigur că povestirea unei experiențe a altcuiva ne poate face o idee despre subiectul relației personale cu Dumnezeu, dar adevărata savoare vine numai atunci când sufletul ni se umple de lumina bunătății lui Dumnezeu și de bucuria iertării și reabilitării pe care El le poate aduce în viața noastră.
Odată descoperită această savoare, vom dori să avansăm tot mai mult în harul și cunoașterea lui Dumnezeu. Această dezvoltare a relației va cimenta un devotament și o dedicare personală motivate de dragostea lui Dumnezeu.
Credința și încrederea în Dumnezeu sporesc pe măsură ce viața spirituală se îndreaptă spre maturitate. Gustul unei asemenea legături sufletești este atât de plăcut încât se instalează o sfântă dependență salvatoare.
Care este cea mai savuroasă carte din Biblie atunci când aș vrea să-mi aleg o lectură de plăcere?