Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus și I-a zis: „Învățătorule!” Și L-a sărutat mult.
Marcu 14:45
Sărutul lui Iuda este un exemplu trist și respingător de nivelul la care se poate ajunge cu pervertirea valorii gesturilor care exprimă cele mai frumoase sentimente. Probabil că nu întotdeauna Iuda fusese atât de tandru cu Maestrul său, pe care în general Îl disprețuia și Îl vorbea de rău cu orice ocazie avea. De data aceasta însă, sărutul îndelung al ucenicului avea valoare de consemn pentru ceata de care venise însoțit. Sărutul acesta era semnul vânzării Învățătorului oamenilor.
Nu știm exact cum a apărut sărutul. Noi învățăm acest gest de la alții, văzându-i, dar în același timp avem în noi instinctul de a exprima ceea ce simțim prin atingerea cu mâna sau cu buzele.
Sărutul este un adevărat ritual încărcat de semnificație. Avem sărutul frățesc, recomandat de apostoli în epistolele lor. Acesta constă din atingerea feței de către altă față, cu atenție și precauție, pentru a păstra decența iubirii frățești. Francezii și lumea francofonă obișnuiau repetarea de trei ori a gestului, în timp ce restul lumii, în cazul în care recurge la acest gest, se rezumă la repetarea lui o singură dată. Există și forme mai reținute de salut frățesc, sub forma unei strângeri de mână și înclinare respectuoasă față în față. Mai nou, odată cu pandemia, o simplă înclinare de la distanță fără contact direct poate fi considerată acceptabilă. În afară de sărutul social, avem o mulțime de alte forme de exprimare a sentimentelor și relațiilor dintre noi prin sărut.
Sărutul este semnificativ și are valoare ca gest în măsura în care reprezintă și reflectă trăirea în realitate a sentimentelor pe care pretinde a le exprima.
Când sărut pe cineva sau când cineva mă sărută, cât de adevărat este gestul pe care îl fac sau îl accept? Are acoperire în adevăratele mele sentimente?
