Dragostea să fie fără prefăcătorie.
Romani 12:9
În relațiile interpersonale, sinceritatea este o calitate care aduce multă încredere, deschidere și hrănește sentimentul de apropiere. Printre trăsăturile de caracter de dorit, sinceritatea ocupă loc de frunte.
Lipsa de cunoștințe a cuiva poate fi mai ușor trecută cu vederea, dar prefăcătoria și fățărnicia sunt foarte greu de tolerat. Între prostie și ipocrizie, ne vine mai ușor să suportăm lipsa de educație decât abureala subțire a fariseului.
Sinceritatea este o funcție a iubirii autentice. Sinceritatea, chiar dacă ne face vulnerabili, ne menține credibilitatea și respectul, în cele din urmă.
Reacțiile automate de protecție a sinelui în fața agresiunii celor din jur favorizează un comportament duplicitar și ipocrit. Da, ne vine mai ușor să ne ascundem adevăratele idei și trăiri și să dovedim atitudini doar de dragul de a fi pe placul altora.
Deși este specifică anilor copilăriei, sinceritatea nu se instalează de la sine. De altfel, Învățătorul oamenilor ne-a sfătuit să rămânem sinceri și puri asemenea copiilor, iar, dacă nu suntem sinceri, să ne străduim să devenim. Deci sinceritatea poate fi păstrată numai cu un efort deliberat. În unele situații, pare a fi mai eficientă ascunderea adevărului decât afirmarea lui, dar pe termen lung onestitatea aduce mai multe beneficii, având o valoare mult mai mare decât o minciună de ocazie.
Atâta timp cât iubirea noastră se alimentează din izvorul curat al iubirii lui Dumnezeu, printr-o viață devoțională de calitate, sinceritatea are toate șansele să fie acasă și în viața noastră.
Cum arată agenda mea ascunsă? Dacă oamenii ar putea vedea ceea ce nu este la vedere în viața mea personală, m-aș simți (in)comod?