SINERGIE

Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.
Eclesiastul 4:9

Asocierea despre care vorbește Solomon aici înseamnă mai mult decât doi oameni aflându-se întâmplător sau conjunctural împreună. Între cei doi este o relație cel puțin de colaborare liber aleasă și eficientă.

Atunci când energiile a doi parteneri sunt puse în comun, cu intenția vădită de a reuși împreună, avem de-a face cu sinergia. Produsul final al sinergiei este superior față de suma rezultatelor celor doi luate separat.

Sinergia beneficiază de cele mai bune intenții ale coechipierilor. Fiecare își ia rolul în serios și își face partea cu cea mai mare atenție și dăruire. Unde este prea greu pentru unul singur să rezolve o problemă sau să depășească un impediment, celălalt este gata să ajute și se alătură fără să fie nevoie de multe rugăminți sau explicații. Ei formează o echipă și colaborarea lor funcționează la un nivel de minim efort și maxim randament.

Cel mai bun exemplu de sinergie este relația salvatoare dintre om și Dumnezeu. În această asociere există speranță, bucurie și împlinire, dar și responsabilitate și muncă. Baza acestei relații este comunicarea de bună calitate, prin rugăciune și ascultare.

Studiul și meditația, contemplarea și cercetarea de sine aduc întreaga persoană a închinătorului în relație avansată cu Dumnezeu, iar din  această relație rezultă o eficiență superioară a efortului omenesc. În această conjunctură, nu de puține ori Dumnezeu alege să Se manifeste supranatural, aducând la îndeplinire minuni și intervenții spectaculoase.

Cu cine formez echipa sau echipe de randament superior? Poate face Dumnezeu un lucru frumos și în viața mea?

Sensuri și contrasensuri
Sensuri și contrasensuri
Într-o lume care își pierde treptat percepția profundă asupra cuvintelor din propria limbă, acest devoțional militează pentru reîmproprietărirea vorbirii cu semnificația diversă a spiritualității biblice. Sensurile se referă la cuvintele explicite și pozitive ale vocabularului spiritual. Contra-sensurile se aplică acelor cuvinte folosite în vorbirea spirituală care au o conotație negativă. Sensurile încurajează creșterea spirituală; contra-sensurile avertizează în privința riscurilor asociate relelor din jur. Atât de partea sensurilor, cât și de cea a contra-sensurilor vin cuvintele neduse la biserică, dar care au un potențial evident de expresie și comunicare cu conținut spiritual.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video